Pentru că începe demolarea efectivă a estacadei de pe Calea Martirilor, iar circulația va fi închisă, STPT este nevoită să schimbe traseul liniei Expres 3. Modificările sunt valabile până la finalizarea lucrărilor.
De joi, 6 septembrie, circulaţia pe Calea Martirilor 1989 la intersecţia cu străzile Maresal Constantin Prezan şi Maresal Alexandru Averescu, va fi închisă pentru pentru lucrări la magistrala Colterm. Din aceeași zi, linia Expres 3 va fi deviată astfel:
- sensul Gara de Nord – Apicultorilor: Calea Martirilor 1989 – Bd. Liviu Rebreanu (linia 9 tramvai) – str. Drubeta ( linia 7 tramvai) – str. Mureș – Calea Martirilor
- sensul Apicultorilor – Gara de Nord: Calea Martirilor 1989 – str. Gavril Musicescu – str. Drubeta – Bd. Liviu Rebreanu – str. Arieș – str. Cluj.
Reprezentanții STPT anunță, de asemenea, că modificările survenite în traseul liniei Expres 3 vor duce la pierderea staţiilor Ioan Stanciu, Prezan și Mureș (la întors), autobuzele circulând după acelaşi program afişat în staţii şi pe site-ul oficial www.stpt.ro.
Comentarii prin facebook