Începe Săptămâna Mobilității. În teorie, despre cum să lași mașina acasă / PROGRAM

Timișorenii sunt invitați să descopere beneficiile folosirii mijloacelor de transport alternative, care pot înlocui mașinile personale. Vorbim despre biciclete, role sau trotinetă, dar și de mersul pe jos. Primăria marchează și în acest an Săptămâna mobilității.

În fiecare an, în perioada 16-22 septembrie, se desfăşoară Săptămâna Mobilității Europene, o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, organizată cu sprijinul Comisiei Europene. În teorie stăm bine, deoarece această campanie are drept scop încurajarea autorităților locale de a introduce şi de a găsi soluţii de transport ecologice, respectiv promovarea unei atitudini practice a cetățenilor în încercarea de a obţine soluții alternative la utilizarea automobilului. Mişcarea în aer liber, cu mijloace de transport nepoluante, sporește calitatea vieții în orașe, ajutând la reducerea poluării aerului şi a celei fonice. Programul din acest an include testări de biciclete și trotinete electrice, flashmoburi, diverse demonstrații, dar și o tură de pedalat la care vor participa angajații primăriei. Rămâne de văzut dacă își găsi timp și primarul Nicolae Robu. Ultima dată el a făcut acest lucru în 2015.

Programul Săptămânii Mobilității

Duminică, 16 septembrie
orele 9 – 12:30 – str. Lt. Ovidiu Balea (zona Mehala): Father & Son Challenge, concurs de tip adventure pentru taţi şi băieţi cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani
orele 13 – 18 – malul canalului Bega, între podul Mihai Viteazul şi podul Maria: ElectroTURA – timişorenii sunt invitaţi să testeze vehicule electrice mici (biciclete, trotinete, longboard-uri electrice)
orele 14 – 14:30 – Piaţa Libertăţii: Dans – Flashmob (DJST)
orele 14:30 – 16:30 – Piaţa Libertăţii: Gimnastică ritmică (DJST)
orele 16:30 – 18:30 – Cupa Mobilităţii – campionat de fotbal pentru persoane din medii sociale defavorizate (Asociaţia Metanoia)
orele 19 – 20 – Tura de Duminică din Dumbrăviţa – startul este în faţa magazinului Kaufland din Dumbrăviţa (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)

Luni, 17 septembrie
ora 12 – Tradiţionala cursa cu biciclete VeloTm, la care vor participa consilierii locali, conducerea si angajaţi ai Primăriei Municipiului Timişoara – start în faţa Primăriei
orele 15 – 18 – Piaţa Libertăţii: Demonstratii Box (LPS „Banatul”)
orele 18:30 – 20 – Piaţa Victoriei: Cycling (Smartfit)
orele 19 – 20 – Tura Pietruita de la Zoo – start în faţă la Zoo Timişoara (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)
orele 20 – 21 – Tura Vaporul de Lunea – start la restaurantul Porto Arte (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)

Marți, 18 septembrie
orele 15 – 18 – Piața Libertăţii: Demonstraţii atletism (LPS „Banatul”)
orele 16 – 18 – Malul Begăi, între podul Mihai Viteazul și podul Maria: Concurs sporturi nautice (Club Sportiv Nautic TM)
orele 19 – 20 – Parcul Rozelor (în faţa scenei): alergare pe malul Begăi cu ruperi de ritm (MEB Run TM)

Miercuri, 19 septembrie
orele 15 – 18 – Piața Libertăţii: Demonstraţii fotbal (LPS „Banatul” – CSS Bega)
orele 18 – 19 – Parcul Botanic: Yoga (SmartFit)
orele 20 – 21 – start la restaurantul Porto Arte: Tura „melcului nebun” de Miercuri (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)
orele 20 – 21 – start în faţa restaurantului Nora: Tura de la restaurantul Nora (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)
orele 20 – 21 – Baza 1 a Universităţii Politehnica: Tura Iepurilă de Miercuri (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)

Joi, 20 septembrie
orele 7 – 8 – start la parcul Pădurice: Tura Soarelui (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)
orele 15 – 18 – Piaţa Libertăţii: Demonstraţii handball şi volei (LPS „Banatul” și CSS Bega)
orele 16 – 18 – Malul Begăi, între podul Mihai Viteazul și podul Maria: Concurs sporturi nautice (Club Sportiv Nautic TM)
orele 19 – 21 – Baza 1 a Universităţii Politehnica: alergare 2h Challenge (MEB Run TM)

Vineri, 21 septembrie
orele 12 – 15 – Piaţa Libertăţii: Demonstraţii karate (DJST)
orele 15 – 18 – Piaţa Libertăţii: Demonstraţii badminton (DJST)

Sâmbătă, 22 septembrie
orele 9 – 10 – Start în Parcul Botanic: Tura Botanic-Cetate de Sâmbătă (Club Sportiv Asociaţia Alergotura)
orele 9 – 12 – start la SmartFit 2: U.S.C. Team Edition – alergare de la SmartFit 2 la SmartFit 1 cu opriri pentru probe sportive la stadionul Dan Păltinişanu, D’Arc pe mal, Piaţa Libertăţii
orele 10 – 12 – Demonstraţii gimnastică artistică şi gimnastică ritmică (CSS Bega)
orele 12 – 15 – Demonstraţii baschet (CSS Bega)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

acid a spus: (septembrie 15th, 2018 at 21:09 )

daca timpii de asteptare s-ar reduce la jumatate multi timisoreni ar circula la mijloacele de transport in comun
dar de la 27 de minute in sus descurajeaza

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.