Se caută #oameninoi în politică. Începe o nouă campanie de semnături

Câteva zeci de organizații civice și patru partide politice pun la cale o nouă inițiativă legislativă cetățenească. Se numește „Oameni noi în politică” și își propune să reformeze regulile de vot. Pentru asta e nevoie, din nou, de semnăturile românilor.
oameni noi
„Oameni noi în politică” este o inițiativă legislativă cetățenească de reformă a legislației electorale, pentru susținerea căreia își vor uni eforturile 26 de organizații civice și 4 partide politice. „Aceasta are ca scop îmbunătățirea accesului la vot, a reprezentativității și legitimității aleșilor și a regulilor de acces la viață politică. Ne propunem o reformare a regulilor de vot în favoarea cetățeanului. Pentru ca inițiativa #oameninoi să ajungă în Parlament trebuie strânse cel puțin 100.000 de semnături în 6 luni, din cel puțin 11 județe și Municipiul București, începând de acum”, transmit reprezentanții celor implicați. S-au apucat de acest proiect Acțiunea Civică Galați, #activAG Pitești, Aradul Civic, Asociația VeDem Just, Brașovul Civic, Centrul de Resurse Civice, Centrul pentru Studiul Democrației, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Eu Ro Aleg, Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Mureșul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuțiul Civic, Reactiv Brașov, Reset Iași, Rezist Milano, #REZISTENȚA, Umbrela Anticorupție Cluj, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu), respectiv Mișcarea România Împreună – RO+, Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor – PACT, Partidul Oamenilor Liberi – POL și Uniunea Salvați România – USR. Etapele proiectului, propunerile de modificare și expunerea de motive pot fi găsite aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis

Economic vezi arhiva Economic

Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 12 comune și două orașe, alături de Consiliul Județean Timiș, au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Speranța autorităților este să folosească apa termală pentru o serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș își dorește valorificarea izvoarelor geotermale din județ: încălzirea clădirilor și serelor, turism, agrement și tratamente medicale
Un tragic accident de circulație a avut loc pe Calea Dorobanților din Timișoara. Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins și accidentat de un autocamion. Din primele informații, victima se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Evenimentul rutier s-a produs luni dimineața în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A plătit cu viața pentru că a trecut strada fără să se asigure și prin loc nepermis
Seria de ture cultural-velo „Stories on Wheels”, o inițiativă care îmbină mișcarea pe bicicletă cu descoperirea patrimoniului local și a poveștilor comunităților din vestul județului Timiș, continuă în această lună. Pe 29 august 2026, participanții sunt invitați într-o nouă experiență pe două roți, organizată de Colț de Banat, pe traseul Jimbolia – Grabaț – Gottlob...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Banatului de câmpie, descoperită în urma unei ture cicliste
Constrângerile de tot felul impuse economiei, dublate de situația tot mai proastă din România, afectează puternic mediul de afaceri. Situația poate fi observată și în numărul de afaceri lichidate, statistica plasează Timișul în primele locuri privind dizolvările. După primele șapte luni ale acestui an, la Registrul Comerțului au fost realizate 34.029 dizolvări Numărul firmelor dizolvate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Judeţul Timiș se numără printre liderii naționali la firme dizolvate
Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.