Au trecut 222 de ani de la apariția ruletei

Printre cele mai populare jocuri de noroc din istoria omenirii se număra, cu siguranță, și ruleta. De la modelul dezvoltat de matematicianul și filozoful francez Blaise Pascal în 1796 (cea mai credibilă teorie) și până la jocul online de ruletă cu dealeri live, așa cum putem găsi la Betano Casino, acest joc de noroc a suferit destule modificări, însă a fost mereu apreciat datorită regulilor de joc foarte simple și posibilității realizării unor câștiguri fabuloase, într-un timp foarte scurt.
cazino
Așa cum menționam încă din startul acestui material, ruleta a fost inventată în Franța secolului al XVII-lea, denumirea sa venind de la cuvântul francez „roulette”, care, tradus în limbă română, înseamnă o roată mică. Cele 36 de numere (zero nu se număra în general), dispuse pe masa de ruletă în diferite moduri de-a lungul timpului, poartă cu ele un „secret” extrem de interesant, suma lor reprezentând un număr cu conotație satanică, 666.

Nu toate tipurile de ruletă au avut 36 de numere. În trecut, Ruleta Americană era destul de diferită de ce Europeană, având numai 28 de numere, un singur zero plus un dublu zero, precum și un vultur-simbol al libertății. Pentru jucători, cea mai avantajoasă masă de ruletă este cea Europeană, iar motivația este simplă: aici găsim un singur zero față de cea Americană, acolo unde există zero și dublu zero. În cazul în care nu știați, în momentul în care bila ruletei se oprește pe zero (sau dublu zero), la majoritatea cazinourilor toate pariurile sunt considerate pierdute (evident, cu excepția celor pe zero): roșu/negru, par/impar, pe grupuri de numere sau numere.

O creștere semnificativă a popularității ruletei a avut loc atunci când frații Blanc au scos de pe masă cel de-al doilea zero, atrăgând și mai mulți gambleri în cazinourile din Germania, interesați în mod evident de o masă de joc cu un singur zero. Era pentru prima oară când se întâmpla acest lucru. Ulterior, frații Blanc s-au mutat la Monte Carlo, înregistrând aici un succes și mai mare al meselor de ruletă.

Dacă în prima parte a secolului XX existau doar câteva cazinouri (cu mese de ruletă) în toată lumea, cea de-a doua parte a secolului XX a însemnat o explozie a numărului de cazinouri, în timp ce sfârșitul secolului XX a fost perioada intrării cazinourilor, și implicit a ruletei, în mediul online.

Drept urmare, popularitatea ruletei a atins cote maxime, în prezent fiind la îndemâna aproape oricui să aleagă un cazino online licentiat la care să își deschidă cont și să își încerce norocul jucând la ruletă, fără a mai fi nevoie de un drum special, către o locație terestră. Pe net există diferite modele de ruletă, de la Ruletă Multi-Wheel și Ruletă Progresivă până la Ruletă Pinball sau Ruletă 3D, însă cele mai apreciate în prezent sunt cele la care acțiunea se desfășoară chiar sub ochii tăi, în direct. Astfel, majoritatea cazinourilor online de top au dezvoltat secțiuni speciale de Live Cazino, în care mizele pornesc de la 0.50 ron și pot ajunge până la 800.000 ron sau chiar mai mult, fiind astfel pe placul tuturor amatorilor de gambling.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.