Mii de oameni din Timiș au rămas fără gaz, când vremea de afară se răcește. Intervine OMV

N-a durat o săptămână de când distribuitorul de gaz care acoperă zona Deta comunica Prefecturii Timiș că nu vor mai fi probleme. Acum, că urmează o răcire a vremii, locuitorii din Deta au rămas din nou fără gaz. Luni are loc o nouă întâlnire la Ministerul Energiei. UPDATE: OMV Petrom este dispusă să rezolve problema în această iarnă.
gaz
Mii de locuitori din zona Deta au rămas fără gaz. Asta, după ce, la începutul lunii octombrie, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale în Moravița, Voiteg și Stamora Germană, în pericol fiind și Deta, Denta și Banloc.

Prefectul Eva Andreaș a solicitat atunci sprijinul Ministerului Energiei, pentru a rezolva problemele care au intervenit din cauza tendinței descrescătoare a nivelului de gaze naturale a OMV Petrom din zona Partoș, unde în prezent mai există o singură sondă productivă, iar consumul în distribuțiile Premier Energy (distribuitorul de gaze în localitățile Moravița, Voteg, Banloc și Denta) a depășit cota de debit aprobată de OMV Petrom. În Deta, distribuitorul este Delgaz Grid, iar problemele erau similare.

A urmat o întâlnire la Ministerul Energiei, la care au participat atât Andreaș, cât și secretarul de stat Robert Tudorache, reprezentanții Transgaz, OMV și cei ai distribuitorilor. Distribuitorul de gaze naturale Premier Energy comunica Instituției Prefectului marți, 16 octombrie, că, în urma întâlnirii de la Ministerul Energiei, s-a decis că pentru „asigurarea necesarului de gaze în zonă OMW Petrom va prelua gaze din SNT Transgaz (…) Cantitățile de gaz trebuie să acopere întreaga diferență de consum al clienților racordați în sistemele de distribuție existente”.

Acum, oamenii au rămas din nou fără gaz în locuințe. Luni, 22 octombrie, la Ministerul Energiei are loc o nouă întâlnire pentru a se găsi o soluție acestei probleme, mai ales că temperaturile scad, iar oamenii au nevoie de căldură în locuințe, școli, spitale și instituții.

UPDATE: OMV Petrom și-a arătat disponibilitatea de a rezolva problema în această iarnă. În urma întâlnirii de luni, de la Ministerul Energiei, OMV Petrom (furnizorul gazului), și-a arătat disponibilitatea de a se rezolva problema pentru această iarnă în localitățile afectate de sistarea gazului și a decis să sprijine consumatorii vulnerabili. Miercuri va avea loc o nouă întâlnire la Ministerul Energiei, la care va participa și prefectul Eva Andreaș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada Treboniu Laurian nr 10 către Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), pentru o perioadă de 10 ani. Dorința primăriei era de a deschide acolo o grădiniță. Clădirea respectivă are demisol, parter și etaj, o curte generoasă, ideală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba Iulia. Poli Timişoara continuă să fie principala favorită la promovarea în eşalonul second, datorită punctelor acumulate în sezonuzl regular. Într.-un clasament provizoriu al play-off-ului, Poli are două puncte în plus faţă de Sănătatea Cluj şi trei puncte peste rivala Unirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada Treboniu Laurian nr 10 către Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), pentru o perioadă de 10 ani. Dorința primăriei era de a deschide acolo o grădiniță. Clădirea respectivă are demisol, parter și etaj, o curte generoasă, ideală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba Iulia. Poli Timişoara continuă să fie principala favorită la promovarea în eşalonul second, datorită punctelor acumulate în sezonuzl regular. Într.-un clasament provizoriu al play-off-ului, Poli are două puncte în plus faţă de Sănătatea Cluj şi trei puncte peste rivala Unirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului dedicat tehnologiei, inovației și colaborării interdisciplinare, care va avea loc în perioada 11-16 mai 2026, la Timișoara. Această ediție va avea un format extins, pe parcursul a șase zile, și aduce în prim-plan un parcurs care susține dezvoltarea de soluții,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea drept „Becali”. Îmbogăţit din trafic de ţigări, el deţine un club în Deta, acolo unde în noaptea dintre ani, probabil într-o avansată stare de beţie, a tras cu puşca în aer. Personaj bizar, el a candidat la Primăria Deta la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO, ridicat cu banii municipalității și un sprijin financiar din partea administrației județene, vor fi încheiate în acest an, chiar din toamnă. Vremea rece a trecut, așa că se poate lucra cu spor la stadion, spune Fritz. ”Noi tragem tare să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea licenței de operare clasa I pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, acordată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), valabilă pentru o perioadă de 5 ani. Fiind operator de utilități publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.