Se schimbă Comisia de circulație a Primăriei Timișoara și se mai face una!

Primăria Timișoara va avea două comisii de circulație. Una în formula restrânsă și una extinsă, din care vor face parte și reprezentanții bicicliștilor și ai arhitecților. Reprezentantul comunității pe două roți n-a reușit să afle de la cei din PMT de ce s-au făcut modificări, deși explicația dată de primarul Robu este simplă și logică.
comisia de circulație
Comisia de circulație a Primăriei Timișoara și-a modificat componența. De la finele lunii septembrie, din ea fac parte nouă membri care reprezintă primăria și Poliția Locală, respectiv cinci membri de la Poliția Rutieră. S-a schimbat legea, care nu mai permite ca din acest for să facă parte reprezentanți ai altor strucuri. Ana Munteanu, coordonatorul Verde pentru Biciclete, a aflat de modificare la începutul lunii octombrie, printr-un e-mail. I s-a spus sec doar că „s-a modificat componența Comisiei de Circulație”.

Explicațiile ulterioare n-au fost de natură s-o lămurească. „În discuția avută cu domnul Culiță Chiș (șeful Direcției Edilitare – n.r.) mi s-a comunicat că întreaga comisie de circulație urmează să fie desființată și că în momentul de față comisia nu mai are sens. Motivele exacte ale acestei decizii nu mi-au fost prezentate punctual, dar, în treacăt, acesta mi-a menționat faptul că cetățenii fac prea multe drumuri – atât la Poliția Rutieră, cât și la Primărie, pentru autorizații”, spune Munteanu.

Realitatea este însă mult mai simplă și a fost explicată, pentru deBanat.ro, de primarul Nicolae Robu „Poliția Rutieră ne-a sesizat că nu se îndeplinesc condițiile legale de luare a deciziilor și atunci am cerut să se întâmple în felul următor. Nu s-a întâmplat încă, dar se va întâmpla. Va exista comisia deliberativă, conform legii, din care fac reprezentanții administratorului drumului și cei de la Poliția Rutieră, respectiv comisia de circulație extinsă, în care să păstrăm reprezentantul Ordinului Arhitecților, al bicicliștilor, al taximetriștilor, lucruri pe care le-am avut și până acum, pentru a participa la discuțiile pregătitoare. Dar decizia trebuie luată numai de cei care sunt mandatați prin lege să voteze”, ne-a declarat edilul.

Juridic, va trebui să avem două comisii de circulație. Se poate, nu contravenim niciunei legi. Comisia de circulație trebuie să fie făcută conform legii, că numai ea e fundamentată pe lege. Comisia extinsă de circulație, sau cum o să-i spunem, va fi formată prin decizia primarului, ceva complementar, consultativ.
Primarul Nicolae Robu

Altfel, activitatea reprezentantului VpB în Comisia de Circulație a fost marcată de multe promisiuni și mai puține fapte. „Am fost primită cu zâmbetul pe buze și cu multe promisiuni – majoritatea neonorate (…) Am prezentat o propunere venită din partea unor membri din comunitate, de a deschide traficul pentru biciclete între orele 8 și 10 pe strada Eugeniu de Savoya. Era vorba de o necesitate pe care cei care folosesc bicicleta să ajungă la serviciu o aveau.

Nici măcar nu am primit un răspuns din partea comisiei, ci unul din partea unui consilier personal al domnului Robu, care mi-a spus «domnul primar n-o să aprobe așa ceva» (…) Apreciez din tot sufletul munca funcționarilor (cu conștiință) din birourile PMT și sunt sigură că dacă ar exista lideri cu o viziune sănătoasă, aceștia s-ar adapta, iar munca lor ar avea efecte vizibile, pozitive, pentru comunitatea timișoreană”, mai spune Ana Munteanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

flo a spus: (octombrie 16th, 2018 at 13:21 )

cristi, cristi, lupta pt noi! hei! lupta pt noi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.