Timișorenii, chemați din nou la un protest în stradă

Timișorenii sunt chemați din nou în stradă. La Timișoara va avea loc încă un protest în Piața Victoriei. Organizatorii – Inițiativa Timișoara – transmit că nu uită data de 10 august, când la București protestatarii au fost ținta violențelor forțelor de ordine.
protest
Sub titlul „Justiție, nu corupție! Nu uităm 10 august 2018”, locuitorii Timișoarei sunt chemați la un nou protest miercuri, în 10 octombrie, de la ora 19, în Piața Victoriei. „Ciuma roșie a ajuns la nivelul la care vorbește deschis despre scoaterea României din UE. 10 august a fost doar un preambul al măsurilor autoritariste pe care ei sunt dispuși a le impune, pentru a instaura statul dictatorial, condus de gașca de infractori. Tupeul cu care au mințit la Strasbourg denotă atitudinea sfidătoare față de Europa. Vă invităm să fiți cu noi în stradă pentru a marca rezistența în față încălcărilor legislative la adresa statului de drept și a independenței justiției”, transmit cei de la Inițiativa Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Două bulevarde din Dumbrăvița vor fi modernizate cu sprijinul CJ Timiș

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va beneficia de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Timiș, în vederea modernizării a două bulevarde importante din cadrul localității. Două bulevarde importante din Dumbrăvița vor suferi modificări semnificative cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. În urmă cu două săptămâni, în urma unei discuții cu președintele Consiliului Judetean, Alfred Simonis, i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două bulevarde din Dumbrăvița vor fi modernizate cu sprijinul CJ Timiș
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Etapa perfectă pentru Politehnica: victorie clară în derby și calificare în play-off. Programul ultimei etape

Politehnica a avut parte de o rundă excepțională. Și-a umilit rivala din Ghiroda în meci direct, a urcat pe primul loc, celelalte fruntașe s-au încurcat și trupa viola este prima din C9 care s-a calificat în play-off. Etapa a 18-a va decide și celelalte 3 echipe care merg în Top 4, iar patru formații vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapa perfectă pentru Politehnica: victorie clară în derby și calificare în play-off. Programul ultimei etape
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

salariu

Cu ce salariu mediu au terminat timișenii anul 2024? Câștigurile au fost în scădere

Valoarea salariului mediu net înregistrat în Timiș a scăzut în luna decembrie, față de noiembrie, arată datele Direcției Regionale de Statistică, prezentate în urmă cu câteva zile. De obicei, ultima lună a anului este una dintre cele mai favorabile, fiind cea în care se dau și anumite prime de sărbători. Totuși, putem vedea o scădere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ce salariu mediu au terminat timișenii anul 2024? Câștigurile au fost în scădere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va beneficia de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Timiș, în vederea modernizării a două bulevarde importante din cadrul localității. Două bulevarde importante din Dumbrăvița vor suferi modificări semnificative cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. În urmă cu două săptămâni, în urma unei discuții cu președintele Consiliului Judetean, Alfred Simonis, i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două bulevarde din Dumbrăvița vor fi modernizate cu sprijinul CJ Timiș
La sediul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a fost amenajat un nou spațiu de co-working, parte a rețelei BRD HUBs, destinat studenților și cercetătorilor de aici. Noua inițiativă este rezultatul unui nou parteneriat educațional, alături de BRD, dezvoltat cu scopul de a integra în programele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții de la FEAA beneficiază de un nou spațiu de co-working oferit prin rețeaua BRD HUBs/FOTO
Întâlnire istorică la Timișoara: Facultățile cu specific de Automatică și Calculatoare își unesc forțele pentru dezvoltarea IT-ului în România. Acum a fost doar începutul unui proiect sănătos care cu siguranță va aduce plus valoare în acest foarte important domeniu. Domeniul denumit generic IT&C a reprezentat un adevărat motor de dezvoltare în ultimii 20 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a pus bazele unui întâlniri extraordinare în domeniul IT&C
Deja celebrul cheson care stă la baza Pasajului Solventul a ajuns la capătul dinspre Calea Bogdăneștilor, după doar două luni de când a fost pornită operațiunea de împingere pe sub liniile de cale ferată. Luni, la orele prânzului a devenit vizibilă ”luminița” de la capătul tunelului. Evenimentul, care finalizează probabil cea mai dificilă etapă din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin chesonul de la Pasajul Solventul s-a văzut, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului. Pornirea circulației, așteptată în toamnă/FOTO
Municipalitatea timișoreană ne informează că a programat pentru această săptămână noi operațiuni de îndepărtare a cablurilor aeriene ilegale. Se pare că ”episodul Casa de Pensii” a readus în prim plan astfel de noi informări, care în ultima perioadă au lipsit. După repetate notificări transmise operatorilor, primăria anunță că pe 11 martie, de la ora 22:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se taie în cablurile aeriene de comunicații pe noi străzi din Timișoara
Valoarea salariului mediu net înregistrat în Timiș a scăzut în luna decembrie, față de noiembrie, arată datele Direcției Regionale de Statistică, prezentate în urmă cu câteva zile. De obicei, ultima lună a anului este una dintre cele mai favorabile, fiind cea în care se dau și anumite prime de sărbători. Totuși, putem vedea o scădere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ce salariu mediu au terminat timișenii anul 2024? Câștigurile au fost în scădere
Biroul Electoral Central a respins, în această seară, candidatura lui Călin Georgescu la preşedinţia României. Candidatura a fost respinsă cu 10 voturi pentru și patru împotrivă, atât pentru condiții de formă, cât și pe fond. Călin Georgescu şi-a depus candidatura vineri, 7 martie, ulterior apărând peste 1.000 de contestaţii la adresa sa. Candidatul pro-rus poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă. Susţinătorii candidatului pro-rus au rupt gardurile din faţa sediului BEC
Top