Miercuri, 10 octombrie, se închide o parte din autostrada Vestului – A1. Este vorba despre sectorul Șoimuș – Simeria, tronson care va fi închis până în 15 noiembrie.
Miercuri, 10 octombrie, încep lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). Circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva. Compania UMB, antreprenorul lucrării, estimează că va finaliza lucrările în 15 noiembrie.
În această perioadă, pe lotul 4 de pe autostradă, cele mai importante lucrări au loc în zona versantului Șoimuș și la realizarea bretelelor de acces care vor asigura relațiile de circulație în nodul Șoimuș. În paralel, antreprenorul continuă lucrările pentru siguranța circulației, montarea de parapet de protecție și panouri fono-absorbante, scurgerea apelor, realizarea taluzurilor, precum și la Centrul de Întreținere Șoimuș.
Comentarii prin facebook