Pavel Popescu a semnat ca primarul în scandalul Referendumul: Îmi cer scuze public pentru greșeală

Cei 15 parlamentari care au reclamat o agenție de publicitate la Protecția Copilului au rămas… 14. Deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu spune că n-a știut ce semnează și că a făcut asta la cererea unui coleg, care l-a abordat pe holurile parlamentului.
pavel popescu
Reprezentanții unei agenții de publicitate au fost chemați să dea declarații la Poliție, după ce au realizat un clip care promova neprezentantarea la vot. Acesta era inspirat din „Povestea Slujitoarei”, după Margaret Atwood, o distopie în care femeile fertile sunt considerate un bun al societăţii, fără drept de a alege asupra propriei vieţi. În imagini, nişte copii crescuţi într-o astfel de societate sunt puşi să spună ce se sărbătoreşte pe 6 şi 7 octombrie, data la care a avut loc referendumul. Audierile au avut loc după ce 15 parlamentari, din care 10 ai PNL, au trimis un memoriu către Autoritatea pentru Protecția Copilului, cerând „dispunerea unei anchete prin care să cercetația dacă copiii din spotul publicitar au avut acordul părinților la filmarea acestuia, dacă a existat o situație de exploatare a acestora sau dacă acești copii au fost abuzați emoțional sau economic”.

Printre cei 15 deputați semnatari se numără și 2 din Timiș: liberalii Ben-Oni Ardelean și Pavel Popescu. După ce întreaga poveste a „umplut” online-ul, Popescu a anunțat că… își retrage semnătura! Iată postarea acestuia:

„Îmi cer scuze public pentru greșeala pe care am făcut-o susținând, prin semnătură, un demers de care nu am știut și anunț că îmi retrag semnătura. Mi s-a cerut semnătura pentru o întrebare, nu pentru o plângere. Eu nu am semnat nici o plângere (…) În Parlament există o cutumă: când unul din parlamentari inițiază un proiect de lege, o întrebare, interpelare ș.a..m.d., solicită și sprijinul altor colegi pentru susținerea demersului lui. Asta mi s-a întâmplat în acest caz, mi s-a cerut semnătura de către un coleg PNL, iar eu am semnat luând de bun ce mi s-a spus pe holul Parlamentului și anume că este vorba despre o inițiativă privind apărarea drepturilor minorilor în filmări destinate difuzării în spațiul public. Astăzi constat că am fost dus în eroare și m-am trezit în mijlocul unui scandal pe seama unui clip publicitar despre referendumul din 6-7 octombrie de care nu am avut habar până în urmă cu câteva ore

Pe scurt, așa-zisa inițiativă care era, de fapt, o întrebare despre care repet: nu am avut știință, sună așa «există acordul părinților copiilor care participă în acel clip?» era adresată Autorității pentru Protecția Copilului. Am discutat cu Robert Tiderle, directorul Agenției Papaya Advertising și iată ce am aflat: la data când Autoritatea pentru Protecția Copilului a primit întrebarea avea dosarele complete semnate de părinții copiilor cu acordul de participare la filmarea clipului. Așadar, singurul lucru pe care această instituție îl avea de făcut era să dea un răspuns întrebării primite de la Parlament și să spună atât: există acordul tuturor părinților. Autoritatea pentru Protecția Copilului a sesizat însă Poliția ceea ce eu socotesc că e un abuz pe care îl condamn ferm

Mă simt vinovat pentru că am semnat ca primarul fără să verific cu atenție ce anume semnez și îmi asum asta, dar când mi s-a solicitat semnătura am fost încredințat că este vorba despre susținerea unei întrebări sau a unei inițiative legislative care avea ca scop protecția minorilor în ceea ce privește apariția lor în materiale audio-vizuale în spațiul public. Deh, încrederea nu e de dat oricui! Pe viitor și tata dacă îmi va cere o semnătură am să verific de două ori înainte de-a semna!”

Pavel Popescu a devenit cunoscut după incendiul din Colectiv, când, aflat în Norvegia, unde locuia, a făcut, în nume personal, demersuri pentru transportul în străinătate al unor răniți. Nu mai departe de săptămâna trecută, tot grație eforturilor sale, un tânăr de 29 de ani care a suferit arsuri grave în urma exploziei din apartamentul său a fost trimis la tratament în Belgia.

Altfel, deputatul Raluca Turcan, liderul Grupului PNL din camera inferioară a parlamentului, spune că scrisoarea este inițiată în nume personal de membri ai Grupului Ecumenic de Rugăciune. „Sesizarea a fost făcută în nume personal de membri ai Grupului Ecumenic de Rugăciune. De altfel nici nu puteau semna parlamentari de la alte partide o eventuală sesizare a PNL. Întrebările și interpelarile deputaților se fac cu antetul grupului însă, fiind semnatari parlamentari și din alte grupuri parlamentare, ar fi trebuit folosit doar antetul Parlamentului, eventual. Folosirea antetului grupului PNL din Camera Deputaților induce confuzie”, a spus Turcan, citată de hotnews.ro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (noiembrie 6th, 2018 at 20:11 )

un membru de partid, ca orice alt membru de partid, al oricarui partid. meritati puscarie, cu totii.

Oana Silicon a spus: (noiembrie 6th, 2018 at 21:21 )

bolovane……..ce draci ai facut?

Augustus a spus: (noiembrie 6th, 2018 at 22:37 )

Bufoniada PNL atinge cote maxime. S-au bagat singuri in seamna in discutia cu referendumul cu toate ca nu aveau nimic de castigat, ba chiar de pierdut. Partidul asta chiar merita sa dispara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.