Horticultura și-a luat aspirator și va închiria o mașină de măturat. Ca să facă curat în centrul Timișoarei

A fost, poate, cea mai grea săptămână din „viața” Horticultura. Societatea trebuie să facă și curat prin oraș, și nu e deloc simplu. Acum are și un aspirator, cu pungă cu tot, pentru piețele din centru, dar va închiria și mașină cu care să măture pavajul.
horticultura
De la 1 noiembrie, Horticultura SA nu se ocupă doar de întreținerea spațiilor verzi din oraș. Grație unui contract prin încredințare directă, valabil 80 de zile, societatea trebuie să golească și coșurile de gunoi. Acestea sunt în număr de 2.300 și trebuie „dovedite”, logic ar fi zilnic, de o echipă de 20 de oameni. Cum a fost în ultima săptămână? S-a văzut cu ochiul liber prin cartierele orașului, iar rețelele de socializare au fost pline de fotografii care de care mai sugestive.

Șeful Horticulturii admite că a fost greu, dar se declară mulțumit de cum a decurs operațiunea, în condițiile date. „În zona centrală și pe bulevardele mari se colectează destul de bine. Noi golim coșurile și măturăm ce este în jurul lor. Nu putem aduna, totuși, toate mucurile aruncate în oraș. În mare, am trecut cam peste tot, am golit toate coșurile de gunoi, începem din nou. Vom forța nota, ca să fim în grafic”, explică Andrei Drăgilă.

Cei care au trecut miercuri prin centrul Timișoarei au dat peste un muncitor de la Horticultura care împingea de zor un aspirator. E cea mai nouă achiziție a societății. Urmează alta, sub formă: o mașină de măturat. „În zona centrală încercăm să intrăm mecanizat. În zona istorică vom face curățenie prin adunare cu mătura, ca să nu absorbim rosturile. Avem acest aspirator manual și așteptăm să primim și o mașină autopropulsată. Cu ea vom intra în Piața Victoriei, Piața Libertății, exceptând zona cu piatră cubică, cu dale. Mașina e împrumut de la o firmă”, mai spune Drăgilă.

Ideea folosirii unei mașini vine din alte orașe europene, care au zone istorice renumite. „Aceste mașini se folosesc în piețele mari din toată Europa. Mașina mătură, absoarbe totul și umezește. Are în față măturătoare și în spate vine și absoarbe tot ce adună ea pe mijloc. Va fi second-hand, dar sperăm să-și facă treaba. Aspiratorul manual l-am încercat, să vedem cum funcționează, pentru că nu vom putea merge cu mașina foarte aproape de clădiri și la marginea bordurilor. Nu putem să dăm cu mătura peste tot, mai ales pe lângă terase, că facem praf”, explică Drăgilă.

Horticultura va primi, pentru cele 80 de zile, aproximativ 34.000 de euro. Contractul poate fi prelungit cu o durată de încă 80 de zile, dacă nu va fi încheiată licitația organizată de primărie. Aceasta vizează un contract de 4 ani, pentru o sumă totală de 86,6 milioane de lei. Firma care îl va câștiga va trebui să aibă cel puțin 15 utilaje și neapărat 4 aspiratoare pentru zona centrală. Ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie.

Primarul Nicolae Robu declara, săptămâna trecută, că timișorenii nu ar trebui să fie îngrijorați de curățenia orașului și de lipsa unui operator de salubrizare. „E neplăcut, dar nu e nimic grav relativ la acest subiect. (…) Eu am cerut să se mobilizeze corespunzător și să mobilizeze forța de muncă pentru ca orașul să fie curat. Nu suntem în fața niciunei nenorociri. așa cum și-ar fi dorit unii. Nu vom vedea un oraș îmbâcsit în gunoaie cum și-ar fi dorit unii, ca să poată împroșca cu noroi (…) Horticultura va mătura, sunt coșuri pe marginea bulevardelor. Nu va fi o nenorocire, pentru că ne vom descurca în acest regim de forță majoră în care suntem. Trebuie să avem și grijă de curățenie. Vine sezonul rece și orașul nu va mai fi așa de animat”, explica edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Jean valjean a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 12:54 )

Alo ziaristu’ lui pește atentie la Kakofonis…din titlul articolului!

anteconbega a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 13:15 )

Aspirator Albatros câştigat la „Roata norocului”… Pe străzile din zonele rezidenţiale e o mizerie demnă de Timişoara Oraş Murdar Cultural. Mare Cacadu acest edil de Bocsig!

eo55 a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 10:09 )

Piața aia infectă, plină de găinaț, nu trebuie aspirată ci spălată în fiecare zi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.