Roboți care explorează o planetă necunoscută, situată la marginea Timișoarei. Se întâmplă pe 30 noiembrie, la competiția națională de rovere Exo-RO, găzduită de centrul experimental Aquapic de la fosta uzină de apă industrială.
Centrul experimental pentru copii Aquapic, de la fosta Uzină de Apă Industrială, este, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, competiția națională de rovere Exo-RO. Acesta este organizată de Agenţia Spaţială Română (ROSA) și ESERO România – Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială, cu sprijinul Banat IT și al Universității de Vest, și se adresează tinerilor pasionați de robotică.
Curioșii sunt invitați să vadă în acțiune, pentru prima oară în Timișoara, vehiculele-roboți create de cei peste 50 de tineri care participă la competiție. „Având în vedere că evenimentul se desfășoară în aer liber, vă recomandăm să purtați haine și încălțăminte călduroase și impermeabile. Pentru o bună organizare, accesul publicului în perimetrul competiției se va face în grupuri, la orele 12, 12,30 și 13. Intrarea este liberă, iar în caz de timp nefavorabil, evenimentul va fi anulat pentru public”, transmit organizatorii. Centrul Aquapic a fost realizat în 2017 de fundația Aquademica, Asociația Urban Survey și Aquatim, cu sprijinul ING Bank România, fiind câștigător al unei finanțări nerambursabile de 75.000 euro.
Comentarii prin facebook