Dora Tarziu, in moarte cerebrala / UPDATE: A murit, dar va salva alte vieti

Adolescenta de 16 ani, grav rănită joi noaptea de un rom care a fugit de la locul accidentului, a intrat, luni după-amiază, în moarte cerebrală, la Secția ATI a Spitalului Județean. Dora Târziu s-a luptat din greu pentru viața ei, dar soarta a decis altfel… UPDATE: Familia fetei a fost de acord să-i doneze organele, pentru a putea salva alte vieți în suferință.

dora1
Joia trecută, Dora Târziu și una dintre prietenele ei mergeau spre casă, pe marginea drumului, în Cenad. A intrat în plin în ele un BMW condus cu mare viteză de un rom de 22 de ani, care abia își recuperase permisul de conducere. Sofian Precup a fugit imediat după ce a văzut că una dintre adolescente a fost proiectată pe câmp, iar cealaltă a intrat în stare de șoc și a început să țipe. Ambulanța a adus-o de urgență pe Dora la Spitalul Județean Timișoara, în Secția ATI. Medicii erau rezervați în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale adolescentei, ale cărei leziuni la cap era foarte grave. La un îndemn lansat pe Facebook, mulți timișoreni au mers luni să doneze sânge pentru Dora, sperând, la fel ca familia ei, într-o minune. Luni după-amiază însă, situația s-a agravat. „Pacienta este în moarte cerebrală. Încercăm, în aceste momente, să convingem familia să accepte prelevarea rinichilor și a ficatului, pentru a putea salva alte vieți”, spune asistentul medical principal Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt SCJUT și coordonatorul programului de transplant. Mesajele de condoleanțe au început imediat să curgă pe pagina de Facebook a Dorei, toată lumea fiind șocată de tragedia frumoasei adolescente. Între timp, Sofian Precup a fost lăsat acasă de judecătorii de la Sânnicolau Mare, care nu l-au considerat un pericol pentru societate. El a fost plasat în arest la domiciliul, la Bărăteaz. El și-a suspendat momentan contul de Facebook, dar nu înainte de a posta o manea pe care a dedicat-o dușmanilor lui!

UPDATE: Părinții Dorei au făcut, luni seară, dovada supremă de omenie. Deși și-au pierdut fiica de numai 16 ani în condiții atât de tragice, ei au decis să fie de acord cu prelevarea de organe. „Operația va fi făcută la noapte, urmează să prelevăm ficatul, pancreasul și rinichii. Familia a înțeles că, astfel, poate oferi o nouă șansă la viață unor oameni aflați în suferință”, spune Dan Ilincariu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

antecombega a spus: (aprilie 7th, 2015 at 08:51 )

Conform Portalului Ministerului de Justiţie, Colegiul de Conducere al Judecătoriei Oraşului Sannicolau Mare are o componenţă multietnică, de unde, poate, şi înţelegerea laxă faţă de faptele ţiganului recidivist pe linie rutieră. Aşadar, Nasz Csaba Bela – Preşedinte instanţă; Juzi: Avramescu Oana Sanda, Lăzău Mihaela; Grefier şef:Voicu Sanda.
Iata si un modus operandi al Judecatoriei, într-un dosar la regimul circulaţiei rutiere din 2012. Cetateanul X a contestat un proces-verbal încheiat de poliţiştii locali pentru o contravenţie pe care reclamantula susţinea că nu a comis-o. A avut loc un singur termen de judecată, la care nu a fost prezent nici un reprezentant al poliţiei care să susţină cele consemnate în procesul-verbal, iar la dosar nu a existat nici o întâmpinare a aceleiaşi poliţii prin care aceasta să dovedească cu mijloace de probă ferme faptul că susţinerea reclamantului nu ar fi reală. Potrivit practicii juridice, în cazurile în care mijloacele de probă ale părţii adverse lipsesc, reclamantului i se admite acţiunea. Numai că în acest caz completul de judecată de la Sânicolau Mare a respins contestaţia imediat, cu frenezie, refuzându-i reclamantului dreptul de a-şi pleda cauza.
Să nu uităm nici atitudinea pro-Rodica Boancăş, fosta primăriţă din Periam, “trimisă în judecată (dosar instrumentat de procurorii DNA Timis n.b.) împreună cu alţi funcţionari şi consilieri din Primăria Periam, pentru instigare la folosirea de documente ori declaraţii false, având ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, ambele infracţiuni în formă continuată. După cinci luni de zile, instanţa de acolo a decis (amânând pronunţarea soluţiei de vreo două ori n.b.) să o achite pe primăriţă, motivând că „faptei (imputate Rodicăi Boancăş) îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii”. Adică, procurorii DNA Timişoara au fost nişte bolovani şi nu au ştiut ce e aia o infracţiune, aşa că au trimis în judecată, la Judecătoria Sânnicolau, un distins om politic pedelist pentru o faptă care nu era incriminată de legea penală…

blue a spus: (aprilie 7th, 2015 at 09:42 )

Seful Politiei Rutire Timis oare doarme linistit? Nu se simte coautor la aceasta crima?

E plin in trafic de idioti, iar Politia se face ca nu-i vede. Nu mai e nici o jena sa mergi cu suta prin oras, sa treci pe rosu sau sa depasesti pe linia continua fix in fata masinii de politie de la rutiera ai caror ocupanti intorc capul in alta directie.

Foarte multe institutii s-au reforma, dar Militia tot Militie a ramas, condusa de dinozauri corupti pana in maduva oaselor. Iar noi nu putem face decat sa ne plangem mortii.

CMBB a spus: (aprilie 7th, 2015 at 13:35 )

HAIDETI SA prelevăm ficatul, pancreasul și rinichii DE LA MIZERIA CE A CONDUS MASINA !

antecombega a spus: (aprilie 7th, 2015 at 15:15 )

Mister Blue, uită-te, rogu-te, şi la conducerea Poliţiei Locale, Timisoara, care e formată numai din foşti miliţieni notorii. După ce s-au îmbuibat la MI, se lăfăie acum în preajma Marelui Grandoman. Peştele de la cap se-împute.

vali a spus: (aprilie 7th, 2015 at 17:06 )

Eu sincer nu am incredere deplina in medicii din tara noastra si nu as fi acceptat sa donez organele. Nu as fi vrut sa stau toata viata cu gandul ca acei medici au considerat(au pus diagnosticul) in mod eronat moarte cerebrala si ca s-ar mai fi putut face, ceva pt acest copil. Scuze , dar nu as fi donat organele…Daca parintii ei au hotarat sa-i doneze organele, sper sa nu fie urmariti toata viata de semne de intrebare si sa fie ferm convinsi ca au facut ceea ce trebuie…

Sandy a spus: (aprilie 7th, 2015 at 19:09 )

Tiganul asta infect, vitezoman, ar trebui bagat la beci, nu sa stea acasa, in „arest la domiciliu”. Adevarul este ca legile romanesti privind astfel de infractiuni grave au umplut cimitirele, nu puscariile. Individul se face acuzat de omor prin imprudenta, fuga de la locul accidentului, conducere fara permis, este recidivist si curvele de judecatori il lasa in „arest la domiciliu’. Presupun ca au fost cumparati cu sumele corespunzatoare de catre familia tiganului.

Adrian a spus: (aprilie 8th, 2015 at 09:47 )

Doar pentru fuga de la locul accidentului, și recidivă în depășirea vitezei în localitate și ar fi trebuit arestat, pentru că s-a soldat cu moartea accidentatului. Iar pe țigan merită să îl linșați fraților. Mers la el și jupuit……. Scuze, am nervi….. Condoleanțe familiei

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.