Marea impacare

După trei ani de vrajbă, frustrări, pereți vopsiți cu „AC Recaș nu e Poli”, „Poli joacă pe Știința” etc, o banală postare pe contul de Facebook al primarului Nicolae Robu ar putea porni drobul de sare. Patetic cum îl știm, primarul Robu a arătat că de vină pentru lipsa de dialog cu suporterii din Druckeria nu este orgoliul dumnealui, ci al altora, ghici ciupercă al cui. În postarea care a declanșat dialogul cu Cristian Brâncovan, portavocea neoficială a tifoseriei, Nicolae Robu nu a oferit nimic. Nici nu avea ce să ofere unui grup de tineri otrăviți până acum de o propagandă anti-ACS. Bineînțeles, parte din argumentația pro-moralitate în fotbal care a stat la baza schismei provocate de retragerea spre ASU Politehnica are logică și face bine la suflet. Restul filmului a lăsat însă un gust amar care, până la urmă, s-a dovedit că nu ajută nimănui, cu atât mai puțin fenomenului fotbalistic timișean în ansamblu.

Pe scurt, ce propune Brâncovan: ca asociația ce patronează ACS să cuprindă și ASU, cu obiectiv performanța în liga 1 pentru ACS și promovări succesive pentru ASU, până la o împreunare de pragmatism și moralitate sub cupola primei divizii. Chiar dacă nu se vorbește în termeni de „prima echipa” și „echipa a doua”, până la joncțiunea din prima sau a doua ligă, în fine, cele două echipe vor avea bugete separate, ASU Politehnica urmând să beneficieze de maximum 10% din bugetul echipei de primă ligă, ACS Poli. Autoritățile vor gestiona funcționarea ACS, iar suporterii se vor ocupa de ASU, evident, până ce va avea loc marea contopire „pentru a spăla rușinea solutiilor nesportive la care s-a tot apelat de-a lungul timpului”. Rularea de jucători de la echipa de primă ligă la cea de liga a III-a, plus promovarea fotbalului juvenil într-un centru de copii și juniori. Asociația să fie prezidată de Ioan Timofte și la club să aibă loc o curățenie printre birocrații ce atârnă în actuala conducere a asociației.

„Ideile de mai sus sunt strict persoanele – mai zice Brâncovan – și nu reprezintă poziția asociației suporterilor. Totuși dacă vă încântă o asociere de acest gen, atunci am să mă lupt în idei cu oricine nu ar putea să renunțe la anumite orgolii ori ar avea un alt interes decât interesul public, fiind dispus chiar să renunț la orice implicare în cadrul asociației suporterilor”. Rezonabilă poziția. O invitație la dialog acceptată de primarul Robu într-o postare ulterioară. Dacă aș fi naiv, m-aș face că nu știu de ce le-a luat atât de mult, trei ani, să ajungă la o discuție de atâta bun simț. Mă abțin să spun mai multe, ca să fie bine, fără ură și veninul vărsat în ultimii ani. Acum mingea e în terenul primarului Robu. Să vedem dacă știe s-o primească.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (mai 11th, 2015 at 22:58 )

Disperarea urla-n ei… !

antirob a spus: (mai 12th, 2015 at 20:38 )

tovarase ziarist,

daca doriti sa aflati adevarul in legatura cu initiativa strategica de impacare, unire ,anexare si alte sefeuri, respectuos va rog a contacta conducerea Druckeria.veti afla cu surprindere ( sau nu ) ca nici nu se pune problema …si, mai important, nici nu s-a pus vreodata.

Mentionez ca numitul Brancovan NU face parte din nici o structura de conducere a Druckeria.
Asa ca , spre dezamagirea Dvs, la meciurile Recasului veti sta tot langa spiritu’, membru’, pey bey si Pishante ( in cazul in care ei exista si nu sunt unul si acelasi postac :))) )

conu alecu a spus: (mai 12th, 2015 at 21:49 )

De ce nu dati voi de la Druckeria un comunicat sa „luminati” prostimea…ne tineti pe toti,asa intr-o ignoranta si ceata totala…Voi „Initiatii”si „Depozitarii” adevarului unic si absolut poate va faceti mila de noi si ne transmiteti o parte din secretele voastre….!!!

antirob a spus: (mai 13th, 2015 at 00:10 )

Pt ca prostimea nu merità „luminata”.Ni se rupe de voi, de aceseul vostru si de liga lu’ gino.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.