Alexa & co, corigenti in fata celei mai mari asistente din Liga I

Concluzia după jocul dintre Poli Timişoara şi Pandurii Târgu Jiu, încheiat cu victoria la limită (1-0) a oltenilor, ar fi că spectatori ar fi, dar ar mai fi nevoie şi de echipă. Spectatorul, cel pentru care intră pe teren fotbaliştii, nu a văzut nimic din ceea ce ar trebui să-l determine să revină din nou la următorul joc.

Poli - Pandurii 17

Determinare ioc din partea celor mai mulţi dintre actorii principali de pe terenul de joc, faze interesante nici atât, nicio ocazie clară de gol, un fault imbecil comis de Gabriel Cânu, care a făcut ca Poli să preia „lanterna roşie” încă din prima etapă, un joc previzibil şi plictisitor, acestea sunt ingredientele de care au avut parte cei peste 10.000 de spectatori la jocul cu Pandurii. Cel puţin aşa stau lucrurile la prima vedere. Cine ştie, poate pe viitor vom vedea o altă faţă a trupei pregătită de Dan Alexa, dar primul examen a fost picat cu brio. Şi nu oricum, ci în faţa a peste 10.000 de spectatori. Să recunoaştem, puţini ne aşteptam ca arena „Dan Păltinişanu” să fie populată de un număr aşa mare de spectatori, dacă ţinem cont că jocul cu Pandurii a fost programat într-o zi de luni, la ora 21.

Statistic vorbind, stadionul timişorean a fost cel mai populat în prima etapă a Ligii I, numărul spectatorilor fiind dublu faţă de locul doi în clasament, care este ocupat de Steaua Bucureşti, jocul campioanei fiind urmărit de 5.500 de spectatori pe arena „Naţional”. ASA Târgu Mureş – Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova – FC Botoşani sunt următoarele în clasament, cu câte 4.000 de spectatori, în vreme ce la jocul dintre Viitorul Constanţa şi CFR Cluj au asistat 3.500 de spectatori. Aşadar, făcând un simplu calcul, jocul Poli – Pandurii a adunat la un loc spectatori cât Steaua – Petrolul, ASA Târgu Mureş – Dinamo şi Universitatea Craiova – FC Botoşani. Rămâne de văzut dacă spectatorii timişoreni vor mai avea acelaşi apetit pentru jocurile lui Poli, care are programat următorul joc de acasă tot într-o zi de luni, cu FC Botoşani. Multe depind de etapa viitoare, atunci când trupa lui Dan Alexa evoluează pe terenul CFR-ului clujean, o echipă cu probleme financiare, dar cu fotbalişti valoroşi în lot. Dacă se va produce un miracol la Cluj, şi Poli se va întoarce măcar cu un punct la Timişoara, şansele ca spectatorii să revină pe stadion sunt destul de mari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

scufita rosie-n fundic a spus: (iulie 14th, 2015 at 09:12 )

acs nu e poli vere!!!

calin a spus: (iulie 14th, 2015 at 09:33 )

Bine ca era Bragadiru adevarata Poli. Prea multi prosti in Timisoara, indoctrinati si retardati.
Poli e aia care joaca pe Dan Paltinisan si la care vine lumea.

gaspar din steaua a spus: (iulie 14th, 2015 at 09:33 )

Asa joc plictisitor rar mi-a fost dat sa vad. Alexa trebuie sa faca ordine la echipa in regim de urgenta, altfel nu il vad prea bine. Grigoras e liber.

@Calin a spus: (iulie 14th, 2015 at 09:37 )

@Calin: Poli e aia unde merge Peluza Sud ! ( care din pacate e condusa azi de niste retardati)

clau a spus: (iulie 14th, 2015 at 10:59 )

Dar de ce e Poli adevarata aia unde merge Peluza Sud? ca sunteti voi astia 300 de suporteri?…La Timisoara nu se discuta, se iubeste…

watchdog a spus: (iulie 14th, 2015 at 11:43 )

Cei 13000 de polisti, timisoreni adevarati au fost luni la Poli la meci.
Pana acum nu am vazut absolut nici un argument ca asu ar avea vreo legatura cu adevarata Poli. Exista doar 2-300 de imbecili tip ultras care au impresia ca fotbalul se joaca pe garduri.

INO a spus: (iulie 14th, 2015 at 12:13 )

BEY! ROBU! DĂ-L AFARĂ PE ALEXA ȘI ADU ALTUL! GRIGORAȘ,MULȚESCU,PUSTAI,CONTRA! ORICUM ASTA SE VA ÎNTÎMPLA PÎNĂ LA URMĂ!UNDE AI VĂZUT ECHIPÂ SĂ NU LEGE 2 PASE ȘI LA FAZĂ DE ATAC SĂ PASEZE ÎNAPOI!ALEXA A RETROGRADAT ECHIPA O DATĂ DIN VINA LUI! DECI SĂ NU APUCE SĂ O IA LA VALE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Iustin Umflatu a spus: (iulie 14th, 2015 at 13:51 )

Daca ar juca fraierii astia cum manc eu saorma am fi campioni mondiali. Sarumana domn primar, sunteti la fel de mare ca mine (150 kg in viu)

widoqq a spus: (iulie 14th, 2015 at 14:38 )

Prostul are idei putine si fixe! Alte vremuri alta Poli,Cu atatea Poli, ce ar trebui ca Poli sa fie Poli!?

bombo a spus: (iulie 14th, 2015 at 17:11 )

Ia-auzi cica Peluza Sud!!! Pey Peluza Sud e pe DP, iar aceea Peluza Sud a fost de mult. Asa o prostie enorma, e ca si cum ai zice ca aia e POLI unde joaca Dembrowsky si Paltinisanu!!!!!!!!!!!!! Pey astia au fost de mult! Ii criticati pe Belu,Scutaru etc, ca nu sunt fotbalisti? Dar voi sunteti Peluza Sud? Oare aveti curajul sa va uitati ziua in oglinda?????????????

Alex a spus: (iulie 14th, 2015 at 17:56 )

frustratilor,gata,place e uzata! V-am dat peste bot si fiind peste 10 mii la un meci cu pandurii,avem palmares,voi nu,avem culori…voi le aveti din mila lu robu…deci scutiti-ne :).apropo,va ofticati?:)))Iar tu asta cu articolul oare esti fan ASU?MI -E jena de tine!!!

cristianu a spus: (iulie 14th, 2015 at 18:08 )

cand ma gandesc ca si eu ii platesco mica parte din sslaru lui canu imi vine sa numai platesc nici o taxa nimic.

mihai constantin a spus: (iulie 16th, 2015 at 18:00 )

Din pacate,dupa cum m-am asteptat,ne-am cocotzat deja pe ultimul loc cu „succes’!Fara un antrenor valoros,cu experienta,gen Pustai,care iata e liber-ce mai asteptati?,fara jucatori straini care sa fie mai buni ca ai nostri,nu se poate face nimic,decit de-a alunga din nou spectatorii din tribune!!!!
Iata ca urmatorul nostru adversar,CFR,care si ea trece printr-o faza de austeritate,nu mai are jucatorii de altadata,dar si actualii sunt f.valorosi(mai ales strainii),pt.liga noastra,la fel si alte echipe au jucatori buni,asa ca situatia nu e deloc roza,ba din contra! Degeaba au fost adusi vreo 4-5 jucatori cu nume,de la fosta echipa a lui Iancu,peste ei au trecut niste ani,valoarea lor scazind evident,la fel de dezamagitori fiind si strainii transferati.Culmea e ca un portar de 196 cm,primeste un gol,pe mijlocul portii,e adevarat ca din bara,dar el nu putea sa ajunga la aceasta bara,cind e atit de inalt?
Bine ca nu m-am dus la acest meci!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.