Cum se impart cele 92,5 de milioane de lei de la rectificarea bugetara: Recasul e campion

Cu 92,5 de milioane de lei primiți la rectificarea bugetară de la finele lunii iulie, Timișul este pe primul loc în top la acest capitol. Banii sunt repartizați direct de la Ministerul Finanțelor către primării, după un algoritm stabilit la începutul anului. Cei mai mulți bani, peste trei milioane de lei, îi va primi Recașul, iar cei mai puțini, comuna Checea. Timișoarei nu-i revine niciun leu.

lei

Președintele CJ, Titu Bojin, a anunțat, la finele lunii iulie, că Timișul va primi o sumă record în urma rectificării bugetare efectuate de Guvernul Ponta. Este vorba despre 92 milioane de lei, cea mai mare alocare din țară. „Acum Timişul primeşte, semn că echipele de la nivel central şi regional şi-au făcut datoria. Este cea mai mare sumă alocată unui judeţ în acest an. Cu aceste sume sper să putem să rezolvăm toate proiectele principale, vom insista pe cele de infrastructură şi din domeniul spitalelor”, declara Bojin. Suma urmează să fie împărțită între Consiliul Județean Timiș și unitățile administrativ-teritoriale. Astfel, CJ va primi, în total, 20,8 milioane de lei, din sumele defalcate din TVA și din cotele defalcate din impozitul pe venit. Restul banilor revine, în diverse proporții, orașelor și comunelor din județ. Sunt însă și localități care nu primesc niciun leu. Este vorba despre municipiile Timișoara și Lugoj, orașele Ciacova, Deta, Făget și Sânnicolau Mare și comunele Balinț, Bara, Bogda, Brestovăț, Criciova, Curtea, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giera, Giroc, Livezile, Mănăștur, Nădrag, Ohaba Lungă, Pădureni, Pietroasa, Secaș și Tomești.

Din acest an, sumele pentru bugetele locale sunt repartizate de Ministerul Finanțelor, astfel încât comuna să aibă un buget de minimum 1,5 milioane lei, orașul – cel puțin 6 milioane lei, municipiul – de la 20 milioane lei, iar județul – minimum 80 milioane lei. Banii sunt trimiși direct de minister, iar CJ nu mai stabilește sumele pe localități. Ministrul Finanțelor de la acea vreme, Darius Vâlcov, susținea că, prin acest sistem, „ingerința politică” a fost redusă la maximum.

Cea mai mare sumă va reveni orașului Recaș, care va primi, în total, 3,06 milioane de lei. Buziașul are alocată suma de 1,3 milioane de lei, Gătaia va primi doar 77.000 lei, iar Jimbolia se alege cu 1,15 milioane. Dintre comune, cea mai mare sumă va ajunge la Lenauheim, care va primi 2,5 milioane de lei. Ține aproape Sânmihaiu Român, cu 2,4 milioane. Cei mai puțini bani vor ajunge la Checea – 25.000 lei, Fârdea – 29.000 lei și Pesac – 55.000 lei. Mai trebuie spus că multe dintre localitățile care acum au primit bani, la precedenta rectificare au fost sărite din schemă. La CJ Timiș va ajunge suma de 20,8 milioane de lei.

Vedeți în continuare cât va primi fiecare localitate din Timiș

Buziaș – 1,335 milioane lei
Gătaia – 77.000 lei
Jimbolia –1.15 milioane lei
Recaș – 3,06 milioane lei
Banloc – 1,3 mlioane lei
Beba Veche – 147.000 lei
Becicherecu Mic – 1,12 milioane lei
Belinț – 77.000 lei
Bethausen – 246.000 lei
Biled –1,34 milioane lei
Birda –785.000 lei
Bîrna – 85.000 lei
Boldur –1.34 milioane lei
Bucovăț – 443.000 lei
Cărpiniș – 1,76 milioane lei
Cenad – 892.000 lei
Cenei – 1,3 milioane lei
Checea – 25.000 lei
Chevereșu Mare – 829.000 lei
Comloșu Mare – 1,004 milioane lei
Coșteiu – 834.000 lei
Darova – 1,71 milioane lei
Denta – 1,28 milioane lei
Dudeștii Noi – 189.000 lei
Dudeștii Vechi – 1,82 milioane lei
Dumbrava – 226.000 lei
Fârdea – 29.000 lei
Fibiș – 131.000 lei
Foieni – 295.000 lei
Gavojdia –1,05 milioane lei
Ghilad – 269.000 lei
Ghizela – 917.000 lei
Giulvăz – 770.000 lei
Gottlob – 206.000 lei
Iecea Mare – 782.000 lei
Jamu Mare – 1,008 milioane lei
Jebel – 1,22 milioane lei
Lenauheim – 2,51 milioane lei
Liebling – 1,06 milioane lei
Lovrin – 1,15 milioane lei
Margina – 316.000 lei
Mașloc – 688.000 lei
Moravița – 806.000 lei
Moșnița Nouă – 1,85 milioane lei
Nițchidorf – 257.000 lei
Orțișoara – 1,06 milioane lei
Otelec – 217.000 lei
Parța – 75.000 lei
Peciu Nou – 1,54 milioane lei
Periam – 1,22 milioane lei
Pesac – 55.000 lei
Pișchia – 1,58 milioane lei
Racovița – 908.000 lei
Remetea Mare – 943.000 lei
Săcălaz – 2,07 milioane lei
Sacoșu Turcesc – 1,03 milioane lei
Șag – 1,21 milioane lei
Sînandrei – 1,41 milioane lei
Șandra – 968.000 lei
Sânmihaiu Român – 2,42 milioane lei
Saravale – 830.000 lei
Satchinez – 1,5 milioane lei
Sânpetru Mare – 1,82 milioane lei
Știuca – 1,02 milioane lei
Teremia Mare – 1,47 milioane lei
Tomnatic – 923.000 lei
Topolovățu Mare – 1,15 milioane lei
Tormac – 859.000 lei
Traian Vuia – 561.000 lei
Uivar – 981.000 lei
VV Delamarina – 1,09 milioane lei
Valcani – 81.000 lei
Variaș – 1,89 milioane lei
Voiteg – 728.000 lei

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

antirob a spus: (august 6th, 2015 at 22:17 )

felicitari Recas 🙂 prietenii stiu de ce

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană

Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.