Maternitatile din Timisoara se informatizeaza

Femeile din vestul ţării scapă de grija actelor medicale. Istoricul pacientelor internate la cele două maternităţi timişene va fi stocat în mediu digital, pe un server, şi va putea fi accesat şi peste mai mulţi ani.

În primă fază, sistemul poate memora situaţia medicală a 100.000 de paciente. Altfel spus, îşi va epuiza resursele după cel puţin un deceniu de utilizare. Un număr de 22 de computere, 21 de imprimante, laptopuri, multifuncţionale cu placă de reţea, softuri de administrare a datelor etc., au fost achiziţionate în cadrul unui proiect derulat din vara anului trecut, în valoare de peste 472.000 de lei, finanţate în principal de UE. Sistemul informatic care va face ordine în documentele pacientelor spitalelor Bega şi Odobescu este folosit, cu succes, în pete 80 de ţări. Pacientele vor putea avea acces oricând la documentele lor medicale. „Fiecare va putea primi în format electronic rezultatele investigaţiilor din spital. Evaluarea şi raportul medical rămân stocate în sistemul nostru, astfel că, ulterior, când pacienta revine pentru noi investigaţii, vom putea accesa imediat istoricul ei”,spune dr. Dan Navolan, managerul de proiect. Baza de este pusă automat şi la dispoziţia cadrelor medicale de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”. Informaţiile pot fi folosite, pe de o parte, pentru a aprofunda investigaţiile, prin păreri comparative din partea cadrelor universitare, iar pe de altă parte sunt utile studenţilor, care pot învăţa, comparativ, direct la sursă şi pe cazuri reale, anumite probleme medicale.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”

Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.