Inspectorul Ciolan prins la “ciolan”

Un inspector de la Consiliul Judeţean Caraş Severin a fost ridicat azi noapte de procurorii DGA după ce a cerut mită de la un pensionar. Traian Ciolan a fost prins în flagrant chiar în timp ce primea cei 500 de lei.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Caraş Severin şi un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin l-au prins în flagrant pe funcţionarul Consiliului Judeţean Caraş Severin, Traian Ciolan, care a pretins şi primit de la un pensionar suma de 500 lei, promiţându-i acestuia că în schimbul banilor va interveni pe lângă funcţionarii Primăriei Municipiului Reşiţa–pentru a i se atribui un apartament din fondul locativ al primăriei.

Potrivit procurorilor, de-a lungul timpului, inspectorul Ciolan a mai pretins şi încasat diverse sume de bani de la pensionar care, în doi ani, au ajuns la aproximativ 2.000 de euro. Pensionarul era vecin cu funcţionarul public şi ceruse iniţial o locuinţă ANL, apoi o locuinţă de la Primăria Reşiţa, pentru copiii lui.

Traian Ciolan a fost învinuit de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. În această dimineaţă a fost prezentat Tribunalului Caraş Severin cu propunerea de arestare preventivă, primind mandat de arestare pentru 15 zile.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor și a pierdut în primul duel din play-off în fața unei echipe evident mai bune. CSO Voluntari este a doua echipă care se califică în semifinalele campionatului după Volei Alba Blaj. Vicecampioana s-a impus categoric și în al doilea meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta îmbină sunetul toacei, frumusețea pricesnelor și emoția teatrului religios, oferind participanților o experiență spirituală autentică. Scopul festivalului este de a apropia tinerii de credință prin muzică, sunet și scenă, într-o atmosferă de comuniune și rugăciune. Tematica festivalului • Demonstrație de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care au nevoie de sprijin, despre familii care caută soluții și despre oameni care aleg să nu rămână indiferenți. În Teregova, aceste povești au devenit punctul de plecare pentru acțiune. Asociația Educație pentru Comunitate Teregova s-a format din dorința de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu, a reconfirmat statutul evenimentului drept cea mai importantă platformă profesională din România pentru industria de panificație, cofetărie și HoReCa. Competițiile dedicate – „Pâinea Anului”, „Produse de patiserie” și „Înghețata Anului” – au adus la start zeci de brutari și artizani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază Vasile Deheleanu din Mehala, a avut loc sâmbătă. Cu o investiție de cinci milioane de lei, din bugetul local, Primăria Timișoara oferă atât echipelor de performanță de la diferite niveluri competiționale și de vârstă a sportivilor, dar și comunității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș s-au adunat delegații cluburilor de fotbal din județ pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte a candidat doar Ioan Mateescu, acesta devenind așadar noul președinte. „Am fost în tot județul și am vorbit de la firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel, Dumbrăvița și Concordia și-au împărțit victoriile într-un interval de o săptămână, doar că gruparea bănățeană merita mai mult astăzi, în județul Ilfov. Diferența a fost făcută în minutul 24, de penalty-ul transformat de Mihai Bălașa. În rest, echipele și-au împărțit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva
Mai mult decât o carte… Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste generații, ca lumea să știe cine au fost bănățenii! Encyclopædia Bannatica, Valori ale Banatului, de la origini până la Imperiul Austriac – Personalități, vol. I a fost lansat (și) pe scena Bookfest Timișoara, iar prezenți la datorie s-au numărat Mădălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.