În apropierea Sfintelor Sărbători de Paşte, clienţii Iulius Mall vor putea cumpăra mici cadouri şi felicitări realizate cu mult suflet de persoane vârstnice şi copii aflaţi în dificultate.
Membrii Serviciului pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara sunt prezenţi la demisolul mall-ului, unde expun spre vânzare produse realizate manual. Evenimentul „Iepuraşul, un zâmbet pentru cei dragi” face parte din acţiunile pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii bătrânilor şi prevenirea instituţionalizării acestora, prin dezvoltarea serviciilor de tip alternativ. Cadouri inedite pot fi şi felicitările realizate de micuţii Asociaţiei Creştine For Help. Până pe 23 aprilie, cei care cumpără felicitări de la standul din demisolul mall-ului vor ajuta, prin gestul lor, ca mai mulţi copii să poată merge la şcoală.
Comentarii prin facebook