6 milioane de euro de la bugetul local, pentru proiectele cu finantare europeana neterminate!

O sumă de aproape șase milioane de euro din bugetul pe 2016 al Timișoarei trebuie alocată pentru proiectele cu finanțare europeană care nu vor fi terminate până la finele acestui an. Suma, votată fără probleme în ultimul plen, ar putea fi totuși ceva mai mică, dar asta nu se va ști înainte de luna ianuarie.

piata unirii2

Primăria Timișoara are în derulare, în acest moment, 35 de proiecte cu finanțare europeană pe POR 2007-2013. Printre acestea, cel de reabilitare a zonei Cetate, mai multe anvelopări de blocuri, refacerea malurilor Begăi sau reabilitarea unor clădiri în care funcționează școli. Regula e simplă: pentru a beneficia integral de banii de la UE, proiectele trebuie finalizate până la 31 decembrie 2015. Perioada de implementare poate fi însă prelungită până la 30 iunie 2016, însă costurile lucrărilor efectuate după decembrie 2015 trebuie suportate din bugetele locale. În cazurile extreme, în care proiectele nu sunt gata nici la jumătatea anului 2016, banii europeni trebuie restituiți integral. În ultimul plen al Consiliul Local Timișoara, aleșii, indiferent de culoarea politică, au votat pe bandă rulantă, fără nicio discuție, mai multe hotărâri privind finalizarea unor contracte de finanțare pe fonduri europene.

piata unirii1

Asta, pentru că Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat municipalitatea că unele proiecte „se află pe Lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013”, durata lor de implementare putând fi prelungită. Este vorba despre cinci proiecte de anvelopare a unor blocuri, cel din zona Cetate, lucrările de modernizare de la Colegiul „CD Loga” și liceele Lenau și Calderon, reabilitarea malurilor Begăi și sistemul de supraveghere video a traficului. Suma totală asumată de consilierii locali pentru bugetul de anul viitor este de 26,94 milioane lei. Defalcat pe proiecte, lucrurile stau astfel: anvelopări de blocuri – 18.3 milioane de lei; reabilitarea Colegiului „CD Loga” – 2,3 milioane de lei; reabilitarea Liceului Lenau – 1,95 milioane de lei; reabilitarea Liceului Calderon – 2,7 milioane de lei; Centrul Regional de Competențe în Automotive – 210.000 lei; reabilitarea malurilor Begăi – 12.400 lei; Sistem de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii – 1.500 lei; reabilitare Zona Cetate – 1,89 milioane de lei. În zona Cetate mai sunt de realizat lucrările de conservare arheologică. Contractul pentru acestea a fost semnat în luna iunie a acestui an. „Până la sfârşitul anului 2015 se estimează că proiectul va fi realizat în procent de peste 95%, în anul 2016 fiind necesară o sumă de 1,89 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru îndeplinirea integrală a obiectivelor şi indicatorilor proiectului şi asigurarea funcţionalităţii acestuia. Suma reprezintă 2,88% din valoarea aprobată a contractului de finanţare, respectiv 65,58 milioane de lei”, se precizează în referatul proiectului.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 17

Primarul Nicolae Robu spune că sumele nu sunt bătute în cuie și că ele ar putea fi mai mici. „Autoritatea națională de management a MDRAP cere să se adopte hotărâri de consiliu local cu angajamente ferme că tot ceea ce rămâne nefăcut din proiecte până la sfârșitul anului este susținut financiar de la bugetul local (…) Sumele sunt estimative, cele reale vor fi știute la sfârșitul anului, numai că, pentru că nu mai avem ședință de consiliu local, s-au pus toate sumele care încă nu au fost trase din fondurile europene”, susține edilul. Deși atenționarea ADR Vest vizează aproape o treime din proiectele derulate de municipalitate, Robu e optimist. „Important este ca toate proiectele să fie finalizate, să nu ajungem să dăm bani înapoi. Asta e important. În rest este foarte bine că se face atâta cât se poate face, (…) Veți vedea în bilanțul național câte proiecte vor fi puse în practică. În Timișoara, din 35 de proiecte contractate, vor fi puse în practică 35. Noi nu am renunțat, cum au făcut alții. E greu să pui în practică proiecte, dar noi le-am pus. Suntem încă în implementare și cât apucăm să cheltuim până la sfârșitul anului, atât ni se va rambursa”, a conchis edilul. Primăria Timișoara stă totuși bine, raportat la numărul de proiecte cu finanțare europeană. Consiliul Județean Timiș a avut trei proiecte și unul pe fondul de rezervă și a „reușit” să le rateze pe toate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (decembrie 21st, 2015 at 11:05 )

Omul e vinitura, i se rupe lui de banii bastinasilor. Un parvenit diliu. Nu spun cine…

Corto Maltese a spus: (decembrie 21st, 2015 at 11:52 )

Dle Robu, mandatul dumitale – și unicul, să sperăm – este plin, plin de lucruri făcute pe jumătate, neterminate, sau făcut execrabil. Cireașa de pe tort o constituie, cu siguranță, fisurarea accelerată a pasajului de pe bul. Pârvan, pentru care te-ai strofocat atâta, fără sî-ți pese de costuri. Se pouteau găsi soluții mai ieftine, însă ai vrut să te umfli în pene, să te vadă lumea tăind panglica. La inaugurări ești asul așilor, dar în rest mă tem că dumneata ești un personaj jalnic, din carton lucios, și cam atât. S-ar putea ca pasajul Pârvan să se surpe până la alegeri, sau nu, dar dumneata ești, oricum, scos din cărți pentru încă un mandat. Nu-l vei primi în niciun caz. Ești un eșec total.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.