Eveniment muzical spectaculos: „Aida”, pe scena ORT

Festivalul Internaţional Timişoara Muzicală continuă pe scena Operei: miercuri, de la ora 18, David Crescenzi va dirija spectacolul cu opera „Aida”, de Giuseppe Verdi, o montare a regizorului buldar Ognian Draganoff.

Decorul creat special de scenograful bulgar Boris Stoynov are ca elemente monumentale patru piramide, placate cu inscripţii care reproduc hieroglifele. Montarea structurilor de aluminiu din decor durează şase ore, iar aranjarea luminilor de scenă se face în alte două. Pentru rochii s-au utilizat 150 m de material adus din Siria, în timp ce accesoriile celor 100 de costume sunt realizate din piele naturală, încrustată cu pietre aplicate manual. Atelierele de butaforie ale Operei timişorene au lucrat non-stop timp de două luni şi jumătate. Rolul titular al spectacolului-eveniment va fi interpretat de soprana Carmen Gurban, în timp ce invitat pentru a interpreta rolul Radames este bulgarul Kamen Chanev, care a participat şi la premiera din 2005 a producţiei. Distribuţia este întregită de Octavian Vlaicu (Regele), Liliana Mattei Ciucă (Amneris), Alexandru Moisiuc (Ramfis), Kim In Hui (Amonasro), Marius Zaharia (Mesagerul), Mihaela Marcu (Marea preoteasă). „Aida” este un titlu emblematic pentru Opera din Timişoara, fiind prima producţie care s-a montat pe această scenă. Spectacolul în regia Acăi de Barbu s-a jucat vreme de 49 de ani, până 15 septembrie 1996, iar costumele acestei producţii istorice pot fi admirate şi astăzi în Muzeul Operei, deschis la toate spectacolele instituţiei. „Aida” s-a jucat pe scena Operei timişorene de peste 200 de ori. Biletele pentru spectacolul de miercuri au tarif maximal de 35 de lei şi se găsesc la Agenţia Operei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Violeta M, biroul de relatii publice a spus: (mai 17th, 2011 at 17:51 )

Mi-ati facut program pentru seara de miercuri, multumesc!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
Top