Dorin Candea, antemergatorul PSD-istilor in partidul lui Basescu; urmeaza Cutu

Dorin Cândea, fostul cărător de geantă al lui Titu Bojin și al altor PSD-iști, a ajuns în Mișcarea Populară Timiș. Cum asta n-a fost de ajuns pentru fostul bișnițar, dar a ajuns și al doilea om de filială, primind funcția de secretar general al MP Timiș. Totul, în disprețul celor care au muncit în partid și acum se văd dați la o parte. Cândea nu este însă singurul PSD-ist care și-a găsit cuibul în MP, el este doar un fel de antemergător. Potrivit unor surse, la nivelul conducerii naționale a MP există o listă cu cu cei care vor îngroșa rândurile filialei din Timiș. Primul pe listă este consilierul județean PSD Dorin Cutu. Acesta are un trecut asemănător cu al lui Cândea. A intrat în politică pe mâna lui Gigi Becali, fiind chiar șef al PNG Timiș. A trecut apoi la PDL unde a primit funcțiiile de șef al ARR Timiș și consilier județean. A trecut apoi la PSD, prin ordonanța traseiștilor, și a fost recompensat cu șefia Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timiș, o instituție extrem de bănoasă, și nu e vorba de salariu. Mai trebuie spus că cei doi au colaborat în afareri, Cândea vânzându-i lui Cutu o benzinărie în Buziaș.

cutu si cociobea

Un alt om pe lista cu viitori „populari” este Sorin Cociobea. Fost cărător de geantă al deputatului Alin Popoviciu, Cociobea s-a încumetrit și cu Cutu. Împreună au plecat din PDL în PSD, dar el s-a supărat și a demisionat de la social-democrați, nefiind însă primit înapoi în PNL. Un al treilea nume pe listă este cel al lui Traian (Titi) Stancu. Acesta l-a adus în politică pe Cândea încă de când funcționau în PNL. Despre Stancu e greu să spui în ce partid e acum (probabil ALDE), fiindcă n-a ratat probabil nicio formațiune, e adevărat cu excepția PSD. Potrivit acelorași surse, lor li se vor alătura în primăvară și doi parlamentari. Numele acestora n-au fost însă deconspirate, putând fi din cauza asta și un bluf. Cu această cohortă PSD-istă (atenție, apropiată de Titu Bojin!), e foarte interesant cum vor decurge negocierile ulterioare alegerilor locale pentru alegerea președintelui CJT. Se știe, acesta va fi ales acum de consilierii județeni, în urma unor negocieri între partide.
P.S. Surse din PSD afirmă că și președintele filialei, Sorin Grindeanu, vrea să-și planteze în MP un apropiat. E vorba de un cunoscut consilier local PSD, aflat în relații excelente cu Grindeanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Balerina lui Grindeanu a spus: (februarie 1st, 2016 at 13:13 )

Da asa este Candea va sparge PSD ul in Timis in urma nemultumirilor si lipsei de experienta al lui Sorin Grindeanu ….si nu numai atit si multi pnl isti nemultumiti…

DR.EVIL a spus: (februarie 1st, 2016 at 14:29 )

DA, SUNT ABSOLUT SIGUR CA PSD SE VA SPARGE…DE ATATA RAS! 🙂

adevarul-adevarat a spus: (februarie 1st, 2016 at 17:07 )

Haloo! redactia-deBanat NU dezinformat poporul: titi stancu, (hh)oltean de meserie, vrea sef in Banat! a fost/este/va fi (hh)omul psd=pcr in toate partidele! a fost si in UFD, PNL,pdl, pld, prm(vadim), png(gigi becali), dar cel mai bine ar fi daca s-ar duce la pmp (era cel mai inflacarat sustinator a lui base in pdl)! cine se aseamana se aduna!! alchoolul este punctul forte a celor doi(tit&base)!!

Stancu a spus: (februarie 1st, 2016 at 19:46 )

@adevarul-adevarat
Coane ma confunzi! Eu nu sant traseist, partidele au venit la mine intelegi? Coane eu am curaj sa scriu cu nume si pronume tu de ce nu ai incredere in propria ta persoana? Nu vine Titi sa te caute stai linistit. Dar sant curios cine este cel care atata curaj.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.