Parte a proiectului de reabilitare a centrului istoric, primăria a început demersurile pentru montarea unei plăci de bronz pe care să stea scris textul Proclamației de la Timișoara. Locul: clădirea garnizoanei, viitoarea bibliotecă județeană, instituție a CJ Timiș. Pentru cei mai tineri, dar și pentru cei care la o vârstă îl lingeau cu voluptate-n cur pe Ion Iliescu pentru chemarea minerilor, reamintim că acel document citit de George Șerban în balconul Operei, pe 11 martie 1990, cuprinde 13 puncte, dar guverne și parlamente la rând după ’89 au știut de frica „Punctului 8 de la Timișoara”. Acel punct propunea interzicerea, pentru trei legislaturi, a dreptului de a candida pentru activiștii de partid PCR și a securiștilor ascunși în clasa politică, dar în special în FSN și clonele neocomuniste de tipul FDSN, PDSR, PRM, PSD și altele. În mod evident, în atenția autorilor Proclamației de la Timișoara erau președintele CFSN Ion Iliescu, viitorul președinte al României trei legislaturi, dar și o grămadă de rinoceri ce au făcut carieră și averi în primele decenii după revoluția din decembrie 1989. După cum știm cu toții acum, și știau și inițiatorii atunci, Proclamația de la Timișoara nu avea să aibă niciun efect în plan legislativ, ci doar o replică de lemn denumită „Proclamația de la Podul Înalt”.
„Comisia Tismăneanu” vorbea despre „Proclamația de la Timișoara” ca despre adevărata platformă ideologică a revoluției anticomuniste începute cu câteva luni mai devreme tot pe Bega. În atari condiții, gestul primăriei de a placa o clădire din zona zero a orașului cu textul proclamației este o recunoaștere a valorilor ce au dat consistență luptei împotriva regimului Ceaușescu, a regimului Iliescu și ce avea să urmeze, regimul Năstase. Cu riscul să fie un text prea lung spre lectura unor turiști aflați pe fugă, totuși, documentul din 11 martie 1991 apare mult mai legitim în peisajul urban timișorean decât Supermam sau Tarzan și Cheeta. Pentru a respecta adevărul istoric, placa de bronz ce va fi montată pe garnizoana din Piața Libertății ar trebui să aibă pe verso, dacă nu alăturat, un alt text cu lista celor care au încălcat ideile acestei proclamații, propunând pe liste și acceptând să candideze pentru demnități publice, deși se știau cu trecut de activism PCR ori de securiști, ca poliție politică (sau numai pentru filarea și taxarea studenților străini).
Căci altfel vreun olandez naiv aflat în vizită cu ocazia manifestărilor ce vor avea loc pe când Timișoara va fi capitală culturală europeană va crede că în Timișoara cineva s-a gândit la lustrație, iar oameni cu mult bun simț la urma urmelor au oferit românilor o lume mai bună. Oaspetele olandez trebuie să știe însă că nu a fost așa, că foști activiști și securiști au condus acest județ mulți ani după revoluție, făcând din Timiș și Timișoara ceva mult mai pământean decât ar fi arătat-o legenda cu anticomunismul de pe Bega. Ba mai mult, unii dintre ei au ajuns cetățeni de onoare ai municipiului sau ai județului. Dan Poenaru, Titu Bojin, Horia Ciocârlie, Dorel Borza, Constantin Ostaficiuc, Dan Șipoș, Petru Andea, Viorel Coifan sunt numai câteva dintre numele grele ce ar trebui să apară pe această listă a celor care nu au știut să stea acasă după ce au citit Proclamația de la Timișoara. Sau, vor zice ei, au venit în prima linie să salveze comunitatea, punând în slujba alegătorului experiența de muncă și viață acumulată în „Epoca de Aur”. Stimabili de la primărie, dar chiar pe garnizoană? Bine că nu puneți pe garnizoană lista cu cei ce și-au pierdut viața în decembrie 1989.
Comentarii prin facebook