Robu: Detest hotii de buzunare, pun politia pe ei, dar nu pot sa fiu abuziv!

Doi hoți de buzunare prinși în acest an și ceva mai puține reclamații pe această temă decât în 2015. Primarul Nicolae Robu spune că numai dacă ești absurd poți să spui că nu știai că în Timișoara sunt hoți în tramvaie! Aceștia există peste tot lume, dar, susține edilul, în România legile sunt mult prea permisive.

tramvaie libertatii2

Primarul Nicolae Robu recunoaște că sunt hoți de buzunare în mijloacele de transport în comun, dar că aceștia nu au apărut peste noapte. Doar că legea din România nu le permite polițiștilor să ia măsuri dure împotriva acestora. „Mare descoperire acum, văd că e mare vâlvă, se fură în tramvaie. Păi ce descoperire e asta, oameni buni? Numai cineva cu mintea cine știe pe ce orbite nu a știut că se fură în tramvaie. Evident că se fură, dar (…) există niște legi și mai bine v-ați îndrepta înspre cei ce fac legile. Ce poate să facă o Poliție decât să îi prindă pe acești hoți nemernici și să-i amendeze? Poliția îi amendează, ei pleacă, nu își plătesc amenda, nu există din ce să se facă executare silită a acelei amenzi și în aceeași zi sau a doua zi sunt înapoi în tramvaie (…) Câtă vreme acești indivizi nu pot fi trimiși în pușcărie, nu e eficiență în această muncă (…) Nu o să dau eu dispoziții Poliției Locale să procedeze abuziv față de acești indivizi care ar merita un cu totul alt tratament (…) Dar dacă legea nu îl prevede, eu nu pot să fiu abuziv. Și nici directorul Poliției Locale nu poate da directive abuzive (…) Ei sunt o mare belea, o mare pacoste pe orașul nostru, îi detest, să fie foarte limpede și pun Poliția pe ei! (…)”, a afirmat, vineri, Robu.

Edilul susține că toate neajunsurile sunt cauzate de o legislație mult prea permisivă. „Legile în România trebuie schimbate, pentru că, din păcate, sub pretextul unei democrații prost înțelese, sunt protejați răufăcătorii. 319.800 și ceva de timișoreni sunt terorizați de 30. Asta se întâmplă, da? Și nu poți, că legea îi protejează pe acei 30! Vă rog să înțelegeți asta! (…) Polițiști ai Poliției Locale, împreună cu cei ai Poliției Naționale, s-au făcut echipe mixte, au umblat și umblă în permanență (…) Dar așa sunt prezentate lucrurile ca și cum nimeni nu ar avea treabă cu hoții și sunt lăsați să zburde în Timișoara. Este total greșit! Legile sunt cele care ne împiedică să fim eficienți”, a încercat să explice Nicolae Robu. „Consider că tot ce se face în jurul acelor filmulețe este o vâlvă pe care eu nu o înțeleg, nu cred că există timișorean care nu a știut că există hoți. Nu a fost nevoie de filmulețul acela pentru a se ști că există hoți în tramvaie… Sau până acum nu s-a știut până acum?”, a mai spus acesta.

Soluția? „În primul rând, ce se recomandă oriunde în lumea asta. Ați fost în alte orașe, că sunt recomandări de a nu merge în alte zone ale orașelor. New York – este un oraș în care ți se recomandă unde să nu te duci după o anumită oră, că e periculos. Noi nu avem astfel de probleme, dar cetățenii trebuie să fie precauți, pentru că hoții există, nu există posibilitatea de a stârpi hoția, ci posibilitatea de a face razii, de a face controale, dar fără a avea pretenția că poliția există în orice mijloc de transport în comun în orice moment… În primul rând trebuie să fie schimbate legile, iar timișorenii normal că trebuie să fie precauți”, mai spune edilul. Conform acestuia, în ultimele trei luni, „doar doi hoți au fost prinși în flagrant în 2016 și 63 de furturi au fost sesizate, față de 78 în perioada similară de anul trecut”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

koks a spus: (aprilie 8th, 2016 at 19:17 )

CE SA MAI SPUI DESPRE IDIOTUL ASTA DE PRIMAR. IN OPINIA LUI FURTUL DIN TRAMVAIE CARE, POTRIVIT LEGII PENALE, FIINDCA ESTE SAVARSIT IN PUBLIC CONSTITUIE O FORMA CALIFICATA A ACESTEI FAPTE, SE SANCTIONEAZA CU AMENDA.!!!! TE INTREB CRETINULE, CE FEL DE AMENDA PENALA SAU CONTRAVENTIONALA? SI DACA ASTA ESTE OPTICA TA SI A SPECIALISTILOR DIN APOARATUL TAU DE JURISTI, IMI PERMIT SA MA INTREB CAT DE LEGALE SUNT DECIZIILE TALE DIN ADMINISTRATIE??

blue a spus: (aprilie 8th, 2016 at 23:24 )

Numai cineva cu mintea cine știe pe ce orbite crede ca pentru furt se dau amenzi. Iar legile sunt facute de parlamentari, adica de indivizi ca Robu. Sa nu uitam ca el s-a remarcat doar prin faptul ca a fost cel mai chiulangiu parlamentar. Iar multi dintre parlamentarii actuali au fost pusi pe lista chiar de el.

Cipi a spus: (aprilie 9th, 2016 at 05:31 )

Cum adică! Dacă fur oameni pe strada,primesc amenda? Alo!Primarul ăsta pe ce planeta trăiește!?

anteconbega a spus: (aprilie 9th, 2016 at 07:28 )

Sigur că pickpoket-ii nu au apărut peste noapte, Lae, scum-pule! Ei au apărut ziua şi „operează” mai ales ziua, sub nasul miliţianului Dorel Cojan! Si ăştia se perfecţionează permanent, aşa că la momentul Timişoara- capitală culturală la Paştele Cailor, vor fi o atracţie turistică erste klasse. Felicitări Marelui Liberal!

Av Obirsanu Carmen a spus: (aprilie 9th, 2016 at 10:15 )

De mai multi ani mi-am dat seama cum si-au obtinut personajele astea caraghioase cu titluri universitare(doctor inginer profesor universitar) titlurile indiferent in ce timpuri mai aproape sau mai departe de 89 inainte sau dupa 89.
Si unul cu patru clase primare sau chiar absolvent de gradinita stie ca daca furi savarsesti o infractiune si sanctiunea este penala si nu contraventionala.
Se dau si sanctiuni administrative pentru anumite fapte ilicite dar nu faptelor de acest gen.
Mai era un procuror care intr-o ordonanta a scris „Politia comunitara a intocmit dosar penal”????
Mintea lui Robu este cam inceata sa priceapa asemenea notiuni juridice elementare.
Poate in aceste momente cind toti ii reprosam incompetenta cel putin din punct de vedere al intelesului legii realizeaza si el ca se impune sa asculte el de juristii de profesie si nu juristii de el.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.