Înalt Preasfințitul Irineu, mitropolitul Olteniei, a venit, miercuri, la Timișoara, mai devreme decât era așteptat. El a convocat, în jurul orei 9, Consiliul Eparhial, care s-a întrunit în ședință de la ora 10. La întâlnire nu participă însă mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. IPS Irineu se va întâlni, probabil, cu omologul său de la Timișoara după încheierea ședinței consiliului eparhial.
Reprezentanții grupul de inițiativă care îl susține pe mitropolitul Corneanu așteaptă finalul ședinței, pentru a-i înmâna înaltului ierarh oltean trimis să calmeze spiritele o scrisoare de două pagini, îndreptată împotriva lui Paisie Lugojanu. Ei îl acuză pe acesta că are „un comportament dictatorial” și că „îndrăgește cortegiile de polițiști și jandarmi”. În scrisoare se precizează, de asemenea, că, din cauza lui Paisie, „mai mulți preoți au fost excluși din biserică”.
Consiliu Eparhial, fara mitropolitul Corneanu
Etichete













































Comentarii prin facebook