Data de aplicare a noii taxe auto şi de începere a procedurilor de restituire a banilor pentru proprietarii de maşini a deveni incertă. Termenul propus iniţial, 1 iulie 2011, a fost eliminat din proiectul de lege, care nu poate intra în dezbaterea parlamentului decât la toamna.
Proiectul de lege privind noua taxă auto prevedea, în forma redactată vineri, ca taxa să fie redusă cu circa 30% de la 1 iulie 2011, urmând ca, de la aceeaşi dată, să înceapă şi procedurile de restituire a unei diferenţe de bani către proprietarii de maşini deja înmatriculate în ţară. Proiectul indica astfel că noile reguli vor intra în vigoare la 1 iulie 2011, deşi aceasta presupunea inclusiv obţinerea aprobării parlamentului într-un interval de doar două săptămâni. Documentul a fost refăcut ulterior, s-a eliminat data de 1 iulie 2011, dar nu a fost avansat un alt termen. Pentru a intra în vigoare, proietul de lege trebuie aprobat atât de guvern, cât şi de parlament. Vacanţa parlamentară începe în luna iulie şi se încheie în septembrie. In aceste condiţii, dezbaterile asupra proiectului pot începe cel mai devreme în toamna acestui an. Modificările la taxa auto prevăd plata taxei la prima vânzare a maşinilor înmatriculate în ţară înainte de anul 2007, dar şi reducerea cuantumului taxei de circa 30% şi restituirea unei diferenţe din bani.
Comentarii prin facebook