Vremea se strică din nou: meteorologii au emis un nou cod galben, care vizează, în principal, ninsori la munte, dar și o răcire accentuată a vremii. Avertizarea expiră joi, 29 decembrie, la ora 10.
Codul galben va fi în vigoare în intervalul marți, 27 decembrie, ora 20 – joi, 29 decembrie, ora 10. În intervalul menţionat, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h. Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest.
În vestul țării va ninge pe arii extinse la munte, mai însemnat cantitativ pe parcursul nopții de 27/28 decembrie, când stratul de zăpadă depus va fi mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, depășind pe creste viteze de 80-90 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea. Intensificări ale vântului se vor semnala și în restul regiunii, atingând la rafală viteze de 55-60 km/h. Începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă noaptea și dimineața în zonele depresionare.
Comentarii prin facebook