Laboratoare de 130.000 de euro la Lenau. Fatada e blocata in instanta / FOTO

Două laboratoare, unul de fizică și altul de chimie, în care primăria a investit aproximativ 130.000 de euro, într-o clădire care, pe dinafară, arată ca după bombardament. Elevii de la Liceul „Nikolaus Lenau” vor face experimente pe aparatură cumpărată din Germania, iar primăria așteaptă încheierea unui proces care să-i permită să refacă tencuiala imobilului.

Primăria Timișoara a investit 560.000 de lei în laboratoare de fizică și chimie ale Liceului „Nikolaus Lenau”. Acesea sunt dotate cu aparatură cumpărată din Germania, cu stații de lucru cu sistem powerlift, mese de lucru și sisteme de protecție. „Am vrut să avem un laborator de fizică sigur și performant, care să permită accesul copiilor în siguranță, dar și munca. Am optat pentru arii suspendate, cu powerlift, la care se poate renunța în momentul predării. Ca elev am avut mese cu surse, însă când am ajuns profesoară la liceu, acelea nu au mai funcționat. Sper că acestea să funcționeze și mai multă vreme (…) În momentul în care se întâmplă ceva, avem un buton de siguranță care oprește instantaneu curentul în tot laboratorul”, explică Elena Wolf, directorul Liceului Lenau, profesoară de fizică. Primarul Nicolae Robu, prezent la inaugurare, recunoaște că astfel de laboratoare ar trebui să fie ceva firesc în școlile din România. Liceul arată ca unul din Occident, dar numai pe dinăuntru, pentru că, pe dinafară, toată tencuiala a fost dată jos și lăsată așa. Fațada nu poate fi refăcută, din cauza unui proces intentat de firma care ar trebui să execute lucrarea. „Normal ar fi ca, în toată România, elevii să aibă parte de condiții la acest nivel. Suntem departe de această normalitate. Este o investiție serioasă aici, de 560.000 de lei de la bugetul local, și nu cred că putem găsi chiar la tot pasul investiții la acest nivel de 560.000 de lei pentru câte unul sau două laboratoare. Cum arată pe dinafară clădirea e altă socoteală. În interior este gata tot, de mult timp. În exterior suntem în blocaj, suntem în instanță cu firma care are de executat lucrarea. Nu putem să continuăm amenajarea până când nu se termină procesele, asta e problema”, a declarat Robu.

Reabilitarea Liceului Lenau a început în primăvara lui 2013, suma alocată, 400.000 de euro, provenind din programul KfW, inițiat de Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei. Prima fază a presupus doar refacerea acoperișului, a fațadei exterioare și a curții interioare și schimbarea tâmplăriei. Lucrările s-au oprit după numai câteva luni, după ce firma care le executa a intrat în insolvență. În toamna lui 2014, pe bani de la bugetul local, a început faza a doua a lucrărilor. Acestea vizau consolidări și reparații la structură, la tâmplărie și planșee, precum și cumpărarea de mobilier, echipamente didactice și echipament IT. Între timp, lucrarea a fost finanțată din fonduri europene, grație unor rezerve provenite din alte proiecte. Licitația organizată de primărie a fost câștigată de Kasdum GF, o firmă din Drobeta Turnu Severin, la un preț de 6,7 milioane de lei, din care nerambursabili 6,43 milioane de lei. Proiectul legat de refacerea fațadei a fost întocmit însă greșit, așa că n-a putut fi pus în practică.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3412″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (martie 23rd, 2017 at 20:26 )

Firma in cauza apartine lui Caraiman, tovaras de faradelegi cu Cornu.

Profesoară a spus: (martie 24th, 2017 at 00:53 )

Ar fi foarte interesant de aflat care au fost criteriile pe baza cărora a fost ales Liceul Lenau de către PMT pentru o dotare atât de consistentă. E foarte bine că se întâmplă asta intr-o școală din TM dar de ce Lenau și nu Loga, Col. Bănățean sau Lic. de Informatică, școli cu activitate foarte bună dar care nu mai au dotările necesare unei pregătiri moderne ? Domnule primar, de ce Lenau ?

cetatean a spus: (martie 24th, 2017 at 08:01 )

Daca te uiti la rezultatele de la Bac o sa iti dai seama. Acuma sa nu fim ranchiunosi pentru ca avem copilul la alt liceu. Probabil o sa se faca si in altele, dar ordinea mie imi pare simplu de stabilit. Ce zici doamna profesoara?

Profesoară a spus: (martie 24th, 2017 at 09:39 )

Tocmai, dacă analizăm rezultatele la Bac din ultimii ani, alt liceu este în top,…Deci, spuneți că Bac-ul e elementul de reper ? Dar școlile gimnaziale nu există ?

Fapte si nu vorbe a spus: (martie 25th, 2017 at 16:23 )

Are legatura cu Nobelul! Meritau!
Cand CNB, Loga si Moisil vor avea macar un Nobel, mai discutam!…
Bravo echipei de la Lenau. Sincere felicitari celor care au aprobat finantarea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului

Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.