Domnilor, ati innebunit de tot?! Robu si PSD, fiecare cu sala lui polivalenta

Scandalul privind Sala Polivalentă cu 16.000 de locuri care urmează să se ridice în Timișoara ia forme absolut grotești. Se știe, între primarul Nicolae Robu și PSD a început un fel de război privind amplasarea sălii. Robu și-ar dori-o în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, pe un teren al municipalității, în timp ce PSD s-a gândit s-o facă la Giroc, pe un teren aparținând consiliului județean. E evident că nu trebuie să fii doctor în urbanism ca să realizezi că de bun simț este locația propusă de Robu. Din toate punctele de vedere.

Numai că miza acestui război nu este binele timișoreanului, ci mai degrabă o luptă politică, condimentată cu multe, chiar foarte multe orgolii. Pe de o parte, Robu nu concepe să se facă obiectivul, fără să participe și el la tăierea panglicii de inaugurare. El, care a promis sala încă de acum cinci ani, iar PSD îi suflă ideea. De cealaltă parte, PSD chiar asta nu vrea, să împartă meritele cu Robu. Astfel c-o face la mama naibii. Chiar premierul Sorin Grindeanu spunea vineri la Timișoara că important e că se face, nu unde se face. E adevărat și asta, deși sună ca mustrare de genul „calul de dar nu se caută la dinți”. Adică PSD ne face sală, iar unii, în loc să se bucure, cârcotesc. Probabil trebuie să fim fericiți c-o face la Giroc, nu în Ohaba Lungă sau Nădrag. Fiind vorba însă de o construcție costisitoare, care va sta acolo zeci de ani, totuși trebuie să ai și alte argumente decât „pe banii noștri facem ce vrem noi și unde vrem noi”. Atenție, nu sunt chiar banii PSD, acest partid doar administrându-i temporar.

Dar aberația cea mai mare în acest război a venit abia acum, când Robu a anunțat că, dacă PSD insistă cu locația Giroc, primăria va face o sală de peste 10.000 de locuri în zona sadionului. Nici nu știi cum să traduci un astfel de demers: patologic, infantil, caraghios? Ăsta e răspuns de om cu capul pe umeri? Își ia jucăriile și-și face sala lui? Declarația lui Robu întărește ideea că nu sala îl preocupă pe primar în primul rând, ci vanitatea de-a o face el. De ce n-a făcut-o până acum? De ce nu face stadion? Dacă PSD va face un stadion, tot la Giroc să zicem, își va face și Robu stadionul lui? Chiar am înnebunit cu toții? Atâta timp n-am avut o sală ca lumea de sport iar acum din confruntarea orgoliilor vom avea două? Asta e „muniția grea” de care vorbea Robu zilele trecute că ar avea-o împotriva PSD pe acest subiect?

Care-i soluția? Evident că din start trebuia să fie dialogul. Pe aceiași oameni care vin acum cu soluții de râsul curcilor i-am tot auzit de-a lungul vremii că acolo unde începe interesul Timișoarei, dispare confruntarea politică. Normal era ca ei să discute într-o manieră nepoliticianistă și lipsită de orgolii. Da, PSD-iștii spun că e greu de vorbit cu Robu. Dar puteau totuși să stea la discuții. Și eventual să meargă pe ideea că cel deștept cedează primul. Altfel, vizavi de modul în care primarul pare să facă ce vrea cu banii timișorenilor (fiindcă precum în cazul PSD, nu sunt banii lui personali), doar spre satisfacția propriului ego, să nu vină iar o zi în care să se plângă pe treptele unei instituții a statului: „E strigător la cer ce mi se întâmplă!”.

P.S. Nici n-am mai luat în discuție, deși ar trebui luat, Sala Polivalentă a Politehnicii, pe care tot Robu și-a asumat că o va termina. E tot în zona stadionului și e tot șantier de șapte ani. Și e doar de 3.000 de locuri. Dar știm cu toții că Robu nu-și asumă nimic.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Dedea a spus: (aprilie 11th, 2017 at 20:27 )

Un MARE BULLSHIT acest Rob!

Poli 21 a spus: (aprilie 11th, 2017 at 21:11 )

In continuare nu se vede oportunitatea construirii unei sali de sport cu 16.000 de locuri situata la mare distanta de Timisoara.

Petre a spus: (aprilie 12th, 2017 at 09:21 )

Ideea construirii sălii la Giroc e aberanta, dar când vine de la o minte subdezvoltata ca a lui Dobra nu e surprinzătoare. Cea mai buna locație e în Timișoara, niciunde în afara orașului. Asta e doar o lupta politica pt anul 2020 când ori Grindeanu (cel mai slab prim ministru din istoria Romaniei) sau Dobra ( subdezvoltat intelectual) vor sa candideze la Primăria Timișoarei. Pe de alta parte, sa faci o sala atât de costisitoare din bugetul local, din banii timișorenilor, în condițiile în care în tara s-au construit săli și stadioane pe banii Guvernului e o ideea manageriala proasta.

C.N.V. a spus: (aprilie 12th, 2017 at 11:49 )

Nici una din cele doua locatii nu cred ca sunt bune. Atat cea din Giroc cat si cea de la Stadion ar genera blocaje in trafic cu ocazia manifestarilor gazduite de sala respectiva. O locatie normala ar fi langa centura sau mai bine langa autostrada.

anteconbega a spus: (aprilie 13th, 2017 at 16:00 )

Sau mai bine între Pişchia şi Maşloc. Via Fibiş. Poli 21 are dreptate cu carul!

bratu a spus: (aprilie 14th, 2017 at 09:45 )

Doi gainari cu pretentii de intelectuali, din neamul lui Pirtac.

birlic a spus: (aprilie 15th, 2017 at 10:26 )

Sa construim un spital de tacniti pentru Robu si unul de bolanzi pentru Dobra.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție

Executivul Niculescu a aprobat joi numirea oficială a Vanessei Opriș pe funcția de subprefect de Timiș, pe locul lăsat liber de Liliana Oneț. Echipa de la conducerea Prefecturii Timiș este acum completă, după numirea lui Adrian Pau în funcția de prefect, loc lăsat liber după demisia lui Paul Finta. În urma ședinței guvernului de joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.