Fantanile arteziene, bazine de inot ad-hoc

Vă deranjează cei care se scaldă în fântânile publice şi vreţi să chemaţi Poliţia Locală? N-are sens nici măcar să încercaţi, pentru că oamenii legii spun că n-au temei legal să „taxeze” nesimţirea. În cel mai rău caz, agenţii îi pot pune pe fugă pe cei prinşi asupra faptului.

Primăria Timişoara a inaugurat, anul trecut, cu mare fast, parcul din zona Soarelui. Investiţia a fost de câteva sute de mii de lei, bani din care au fost schimbate băncile şi coşurile de gunoi, au fost refăcute aleile şi locul de joacă pentru cei mici şi a fost modernizată fântâna arteziană. Câteva săptămâni, zona a fost păzită de poliţiştii locali, care aveau grijă ca nu cumva timişorenii necivilizaţi să arunce gunoaie pe iarbă sau, şi mai rău, să facă baie în fântână. Apoi, oamenii legii au dispărut. Un an mai târziu, fântâna arteziană a intrat, peste vară, în „stăpânirea” unui grup de copii de etnie romă, care nu se sfiesc să se bălăcească toată ziua, sub privirile stupefiate ale locuitorilor din zonă. Oamenii nu-i pot decât mustra pe puradei, cărora oricum nu le pasă. Poliţiştii locali, care, anul trecut, urmăreau, vigilenţi, activitatea din parc, n-au nici ei ce face. „Nu avem patrulă permanentă în acest parc. Agenţii trec din când în când pe acolo, pentru a vedea ce se întâmplă. Oricum, nu putem da amenzi celor care fac baie în fântânile publice, pentru că nu există temei legal. Putem doar să-i gonim pe cei pe care-i prindem”, spune Ionel Stanici, de la Poliţia Locală Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic

Dominic Fritz respinge total varianta unei majorități noi cu cei de la PSD. ”Nu!” a fost răspunsul categoric dat vineri, la Timișoara, de liderul național al USR, atunci când a fost întrebat dacă mai există varianta răzgândirii. Negocierile care urmează pentru stabilirea unui nou guvern nu includ varianta colaborării cu social-democrații. ”Mesajul partidului meu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaț! SCM USV Timișoara întâlnește Rapidul

Etapa a VI-a din Liga de Rugby programează un duel ce se anunță intens în Ronaț. SCM USV Timișoara va întâlni Rapid, o echipă mult schimbată în bine față de anii trecuți, care a devenit o candidată certă la semifinale. Va fi și o revedere cu Gabriel Dănuț Jipa sau Joji Sikote, care până nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaț! SCM USV Timișoara întâlnește Rapidul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Informare IPJ Timiș

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat cea de a cincea ediție a programului Luna Verde @UVT. Inițiativa reunește, în perioada 6 mai – 5 iunie, zeci de activități dedicate dezvoltării durabile, educației pentru mediu, cercetării aplicate, artei, științei, sportului, tehnologiei și implicării civice. După pre-evenimentele desfășurate la finalul lunii aprilie, Luna Verde @UVT 2026...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT lansează o nouă ediție a Lunii Verzi
Focarul existent, de pestă porcină africană, existent în localitatea Checea, a fost oficial închis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, începând cu data de 8 mai. Astfel, se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii focarelor de pestă porcină africană din explotațiile nonprofesionale. În baza actelor sanitare veterinare de stingere oficială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară a închis focarul de pestă porcină africană de la Checea
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravantă și continuată. Din actele de urmărire penală a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolnavul” de pe net! Arestat preventiv pentru pornografie infantilă în formă agravantă și continuată
Dominic Fritz respinge total varianta unei majorități noi cu cei de la PSD. ”Nu!” a fost răspunsul categoric dat vineri, la Timișoara, de liderul național al USR, atunci când a fost întrebat dacă mai există varianta răzgândirii. Negocierile care urmează pentru stabilirea unui nou guvern nu includ varianta colaborării cu social-democrații. ”Mesajul partidului meu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborarea (din nou) cu PSD e total exclusă de Fritz. Varianta primului ministru tehnocrat e considerată nesustenabilă politic
Păcănelele nu vor fi scoase din Timișoara total, dar vor fi mutate și grupate într-o zonă din sudul orașului. Primarul Dominic Fritz a anunțat care va fi zona unde vor fi autorizate asemenea afaceri, propunerea va fi înaintată consilierilor locali pentru a fi votată. Propunerea de mutare a sălilor de jocuri într-o singură zonă a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz a decis unde va fi ”Sin City” de Timișoara. Păcănelele, mutate într-o zonă din sudul orașului
Noua Maternitate Odobescu (Clinica de Obstetrică și Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara), s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un sediu modern situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
În urmă cu 70 de ani a vorbit. Și a fost arestat. Acum a vorbit din nou. Și a fost aplaudat. Același personaj, același spațiu, alt timp. Ioan Holender a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, în spațiul fostei Cantine, acum ARChA, un spațiu cu o puternică încărcătură emoțională, care i-a schimbat destinul. Evenimentul la care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amintirile unui erou: Ioan Holender, după 70 de ani de la… arestarea, care l-a făcut om liber!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.