Unul dintre celebrii hoți de buzunare din Timișoara a fost, în sfârșit, arestat pentru 30 de zile. Asta, după ce a jefuit, în mai puțin de o lună, două locuințe, fiind filmat de fiecare dată. Partenerul său de tâlhării a fost prins la Vinga și va ajunge și el după gratii.
La începutul lunii august, Ciprian Fercovici, hoț de buzunare „reprofilat” în jefuitor de locuințe, a fost filmat când dădea lovitura într-un apartament în timp ce proprietarii erau acasă. A fost săltat de polițiști abia după 10 zile, dar n-a fost reținut, fiind cercetat în libertate. Acum, el a fost filmat din nou dând buzna peste alți timișoreni. De această dată, era însoțit. „Cercetat în libertate pentru furt din locuință, pătrunde cu un tupeu jegos într-o altă locuință cu proprietarul aflat in interior. Același Fercovici Ciprian, reprofilat ca hoț din orice, după ce la furturile din buzunare notorietatea i-a adus câștiguri tot mai mici. Totuși, echipa judiciaristului Secției 3 și procurorul lor și-au făcut meseria și, în ciuda faptului, că Fercovici nu și-a recunoscut fapta, în baza celorlalte probe strânse, au convins judecătorul să emită mandate de arestare de 30 de zile”, a anunțat pe Facebook Cristi Brâncovan. Ciprian Fercovici face parte din banda de hoți de buzunare de la Vinga, care a terorizat luni în șir călătorii cu mijloacele de transport în comun din Timișoara. Nu demult, el a fost prins umblând drogat pe străzi. „A fost găsit și Fercovici Remus. Se ascundea la rude în Vinga, unde a fost identificat de lucrătorii postului de politie din localitate și preluat de o echipă operativă a Secției 3. Se sustrăgea în speranța că, fiind vineri, poate e grăit procurorul și nu-l mai propune spre arest preventiv”, a completat Brâncovan.
Cercetat în libertate pentru furt din locuință, pătrunde cu un tupeu jegos într-o altă locuință cu proprietarul aflat in…
Posted by Cristi Brâncovan on Friday, September 1, 2017
Comentarii prin facebook