Se putea mai mult! Politehnica pierde un avantaj de doua goluri cu Balotestiul

Un meci de „1 solist” ţinând cont de rezultatele de până acum al celor două combatante, dar şi de valoarea jucătorilor din cele două echipe s-a transformat într-un thriller, terminat nedecis.

Politehnica era favorita partidei cu Baloteştiul şi totul a mers bine în prima parte, cu excepţia accidentării lui Taub. Băieţii lui Bogdan Andone au controlat mijlocul terenului şi şi-au creat destule ocazii, Poparadu şi Krausz punctând pentru „Băieţii în ghete”, care păreau că vor avea un meci facil, 2-0 la pauză.

În partea secundă, Laurenţiu Diniţă a mutat ofensiv, dar chiar şi aşa situaţia era sub control, Predescu fiind aproape de gol, şutul său lovind bara. Şi în loc de 3-0 s-a făcut 2-2, ilfovenii punctând în minutele 53 şi 55, parcă din nimic, prin Nica şi Gojnea. Apoi s-a jucat pe contre, ambele echipe avand sansa golului 3. Finalul partidei le-a aparţinut bănăţenilor, care au ratat din toate poziţiile, Mera şi apoi Bădăuţă în două rânduri având şanse importante de gol însă portarul Iordan nu a mai fost bătut.

Politehnica ia doar un punct din meciul cu CS Baloteşti după ce a condus cu 2-0 la pauză. Ilfovenii au avut două minute de sclipire şi au egalat. Cu cele 13 puncte acumulate până acum, ASU Poli se află pe locul 8. În schimb, CS Baloteşti face 6 puncte şi e pe locul 17, retrogradabil.

Politehnica: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub (Topic 18′) – Sorescu, Poparadu (A. Ignea 66′), Krausz – C. Predescu, M. Staicu (Bădăuţă 54′), I. Plămadă. Antrenor: Bogdan Andone

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

sam a spus: (septembrie 16th, 2017 at 21:53 )

nu stiu de ce conducerea druckeriei nu a contestat rezultatul ,echipa din balotesti a venit la meci cu autocarul primariei din localitate….,,.ceea ce conform circularei cons concurentei e ajutor de stat ,deci profund ilegal…..cred ca dl brancovan a mai primit o paine de mancat dupa acest meci

antirob a spus: (septembrie 17th, 2017 at 12:54 )

sa inteleg ca voi ati contestat egalul cu Sepsi ? 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity, obiectivul care trebuia să fie gata odată cu momentul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. Suma care ar urma să fie obținută din Programul Regional Vest este de 14 milioane de euro. Proiectul presupune transformarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara, oraș care va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivel de performanță. În perioada 13–22 februarie 2026, Timișoara va fi gazda Campionatului Național Individual – Open, Senioare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025”, realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, care propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu seriozitate. Mesajul central este simplu, dar incomod: educația antreprenorială nu mai poate fi tratată ca o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de marketing digital, organizat în cadrul Proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est. Acesta este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare (PEO)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity, obiectivul care trebuia să fie gata odată cu momentul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. Suma care ar urma să fie obținută din Programul Regional Vest este de 14 milioane de euro. Proiectul presupune transformarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de marketing digital, organizat în cadrul Proiectului Ecotech – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est. Acesta este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare (PEO)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital
Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara, oraș care va găzdui unele dintre cele mai importante Campionate Naționale Individuale din calendarul șahului românesc, dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivel de performanță. În perioada 13–22 februarie 2026, Timișoara va fi gazda Campionatului Național Individual – Open, Senioare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education, 2025”, realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”, care propune o schimbare de perspectivă care merită tratată cu seriozitate. Mesajul central este simplu, dar incomod: educația antreprenorială nu mai poate fi tratată ca o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială
O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital municipal la Lugoj. Chiar dacă a existat deja o inițiativă pentru ridicarea unei astfel de unități medicale, prin PNRR, Primăria Lugoj a renunțat la investiție pentru că nu s-ar fi putut finaliza la timp și ar fi fost nevoită să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj
Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara. Dacă în urmă cu săptămână au fost date doar avertismente, de data asta două localuri, din 15 verificate, au fost sancționate cu câte 5.000 de lei. Ambele localuri au fost avertizate anterior. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi
„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, la un nivel departe de cel competitiv”, atrage atenția Florin Drăgan, rectorul UPT. Acesta mai consideră că într-o perioadă dificilă pe plan economic trebuie stabilite domeniile prioritare la nivel de țară, în care să fie făcute investiții masive...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini
Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la Cărturești Mercy din Timișoara, reunind, pe parcursul a două zile, scriitori, cititori și profesioniști din aria justiției într-un dialog autentic despre crimă, adevăr și responsabilitatea ficțiunii. Evenimentul a propus o formulă unică în peisajul cultural românesc, aducând față în față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției
CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești. Întâlnirea din ultima etapă a Grupei A se dispută mâine seară, de la ora 20.00, la Mioveni, concomitent cu cealaltă partidă care are drept miză calificarea în sferturi, CFR Cluj – Rapid București. Înaintea ultimei etape, FC Argeș e liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.