Naționala României de futsal s-a calificat la Euro 2018 după ce s-a impus în manșa secundă a barajului cu Georgia, scor 7-4. În tur, „tricolorii” remizaseră la Deva, 2-2. Omul decisiv a fost un jucător care a devenit… român cu nici cu o lună în urmă.
Savio Valadares, omul de gol al Informaticii Timişoara, a fost omul meciului. În tur, jucătorul pregătit pe Bega, dar şi la naţională de Robert Lupu a adus România în joc, de la 0-2 la 2-2. Acum a făcut chiar mai mult, reuşind să înscrie de 4 ori, calificând practic de unul singur România la Euro 2018, ce se va disputa la începutul anului viitor în Slovenia. Savio a deschis scorul la Tbilisi, dar Georgia a întors la 3-1 şi era marea favorită la calificare. Până la pauză, Fereira a reusşit o dublă, astfel că s-a restabilit egalitatea, 3-3. În partea a doua, Savio a mai marcat de trei ori, Răducu o dată, la fel ca Georgia, astfel că scorul final a fost de 7-4 pentru România.
România a mai participat la trei ediții de Euro până acum, ultima dată în 2014. Cea mai bună clasare este locul 6, în 2010 și în 2014. „Tricolorii” se calificaseră la baraj după ce au terminat pe locul 2, cu 4 puncte, în Grupa 4 a preliminariilor, după 5-5 cu Finlanda, 3-1 cu Letonia și 0-4 cu Portugalia.
Comentarii prin facebook