S-a mai fasait o mascarada PSD-ista, iar sandramaua lui Dragnea e tot mai putreda

A mai trecut un glonț pe lângă urechea marelui lider Liviu Dragnea. Al doilea în acest an, an în care PSD trebuia să defileze după scorul remarcabil obținut la alegerile din iarna anului trecut. Dar n-a făcut-o, unul din motive fiind prostia fără limite, iar următorul glonț nu cred că își va mai rata ținta. Fiindcă finalul politic al fostului baron de Teleorman pare tot mai aproape, fie că glonțul vine dinspre propriul partid, fie dinspre Justiție.

Începută în forță cu declarațiile dure ale premierului Mihai Tudose, această săptămână s-a terminat aparent cu „Pupat toți Piața Endependenței”. Sau cel puțin așa ar vrea liderii PSD să credem că partidul s-a întărit și s-a unit mai abitir după această criză care a pus pe jar întreaga Românie. Dar nu e deloc așa, iar fața tot mai obosită a lui Daddy confirmă acest lucru. Îndepărtarea din Guvern a lui Sevil Shhaideh și a lui Răzvan Cuc (responsabili și cu îmbogățirea lui Tel Drum) a slăbit enorm influența lui Dragnea în Guvern, dar și în PSD.. Chiar intrarea în Executiv a baronului de Olt, Paul Stănescu, înseamnă tot mai clar mutarea centrului de putere din Kiseleff la Palatul Victoria.

Mulți au găsit în răbufnirea lui Tudose o anume similaritate cu precedentul Sorin Grindeanu, dar nu e deloc așa. Dacă pe Grindeanu îl dorea plecat din fruntea guvernului, acum, Dragnea a ținut cu dinții de Tudose. Nu de alta, dar altfel ajungea din nou mingea la Iohannis și nu se știe ce se întâmpla. Numai că acum nu și-a calculat deloc pașii, dând dovadă de viziunea politică a unei curci bete. Ca orice tip mediocru care ajuns la putere se îmbată cu aceasta, „Daddy” a vrut și acum să-și demonstreze supremația în fața unui Mihai Tudose tot mai rebel, de unde și acel sondaj ciudat cu guvernul ajuns în vrie. (Sondaj făcut de un bun amic al lui Dragnea.) Numai că, de această dată, șeful PSD n-a mai calculat faptul că are în față un cuțitar de Brăila, nu un bănățean molcom. Iar „Terente” a avut o ripostă pe care „Daddy” n-a anticipat-o nici în cel mai negru scenariu. Nu doar că n-a plecat capul, dar a cerut demiterea a trei miniștri, din care doi apropiați ai lui Dragnea.

Acesta din urmă a barat din nou cu ședința CEx, în care toată lumea să se pupe, dar n-a mai mers, Tudose rămânând pe poziții. Așa că s-a regizat o mascaradă, chiar dramoletă, cu partidul care susține miniștrii remaniați, dar care își mențin demisiile (citește demiteri). Totuși, cel puțin cele două doamne chiar n-au crezut că vor fi schimbate. (Apropo, am obosit de bocetele de pe la Antena 3 și RTV despre competențele incredibile ale dnei Plumb. Competențe care nu se ridică mai sus de limuzinele beizadelei, toate înmatriculate în Bulgaria, pentru a nu plăti în România taxa de plumb, pardon mediu, introdusă de mămica.)

Lovitura de grație la adresa lui Dragnea va fi însă în momentul în care – așa se vorbește în târg – Tudose va lua programul de guvernare, așa-zisa Biblie PSD-istă, și îl va arunca la gunoi. Sau i-l va da lui Darius Vâlcov să-și învelească tablourile cu el, spunând că e maculatură imbecilă făcută pentru proști și total inaplicabilă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.