Rodica Aurelian poate face in continuare ce vrea in PMT. Robu: Nu am nicio sansa s-o sanctionez!

Rodica Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane al Primăriei Timișoara, este mai presus de lege. Face ce vrea și, deși a pus PMT într-o situație jenantă, nu va fi sancționată. Primarul Nicolae Robu reclamă procedurile greoaie de sancționare și susține că Aurelian are… circumstanțe!

Primăria Timișoara este, de câteva zile, în centrul unui scandal, după ce mandatul de director al Teatrului German al lui Lucian Vărșăndan nu a mai fost prelungit, deși acesta depusese, așa cum i se solicitase, un proiect de management. Procedura de evaluare a acestuia a fost suspendată brusc. După doi ani, șeful Serviciului Resurse Umane al PMT, Rodica Aurelian, și-a dat seama că Vărșăndan nu îndeplinește condițiile pentru a fi director de teatru. Articolul 3 al OUG 189/2008, modificat în 2015, spune că nu poate îndeplini funcția de director de instituție de cultură cineva care nu are studii în specialitatea respectivă. Vărșăndan este absolvent de Litere și Drept și, până acum, nimeni nu i-a spus că nu se califică pentru postul pe care îl ocupa din 2007.

„Dacă mă întrebați pe mine, eu sunt adeptul prevederilor mai flexibile. Eu n-aș fi făcut-o așa (ordonanța – n.r.). Aș fi lăsat să fie desemnat prin concurs cel mai potrivit la o instituție de teatru, de exemplu, dacă e mai potrivit un actor, un regizor, foarte bine. Dacă nu există interes de la unul potrivit cu această calificare, să poată veni altcineva (…) L-am chemat pe Lucian Vărșăndan și i-am explicat că nu are nimeni nimic cu el, dar uite ce scrie în lege, acceptați să vă deleg prerogative de director în perioada asta (…) Nu a vrut. În momentul acela i-am spus «M-am lămurit cu dumneavoastră, la revedere». M-am interesat pe cine aș putea să deleg, am delegat o persoană și instituția va funcționa. N-o să țin blocat teatrul că așa vrea Lucian Vărșăndan”, susține primarul Nicolae Robu. În acest moment, prerogativele de manager al TGST i-au fost delegate temporar lui Ioan Boldureanu, de 17 ani director adjunct al instituției. Acesta este inginer mecanic și, printre altele, a fost director la Avicola și la Getax.

Citește și: Cum a ajuns fraudulos Rodica Aurelian sefa la Personal. O decizie a Curtii de Apel confirma ilegalitatea

Rodica Aurelian, cea care a provocat această situație de un penibil absolut, , ar fi trebuit să știe că, teoretic, Vărșăndan nu mai îndeplinește încă din 2015 condițiile de a fi director de teatru. Culmea este că Robu admite, pe de altă parte, că în subordinea șefei SRU este debandadă. „Au fost niște disfuncții. Rodica Aurelian spune că a sesizat, că a și trimis ceva în scris, dar tocmai s-a schimbat persoanele care s-au ocupat de relația cu Teatrul German, cea care a fost a plecat, a venit altcineva, și pe fondul acestor disfuncții n-a ajuns comunicarea în timp util și la Lucian Vărșăndan. S-a greșit, dar dacă se face o greșeală, înseamnă că noi trebuie să mergem așa a frondă în fața legii, în temeiul unei greșeli făcute? Nu știu cum era în 2015, mie prima oară mi s-a prezentat acum textul legii și evident am procedat ca atare. Este jenant că avem astfel de disfuncții”, spune primarul.

Dacă vă imaginați că Aurelian ar putea fi sancționată în vreun fel, mai gândiți-vă o dată. Nici vorbă de așa ceva! „Am atenționat-o pe Rodica Aurelian, are și ea circumstanțele ei. Nu e așa simplu, dacă era simplu ar fi fost rezolvate lucrurile demult. Ea vine și arată că a făcut o sesizare internă către nu știu cine, în fine… Fiecare funcționar public face ce consideră de cuviință și dă socoteală de ceea ce face. N-o sancționez. Nu am nicio șansă să-i aplic vreo sancțiune care să poată rămâne în picioare, având în vedere procedurile de sancționare”, conchide Nicolae Robu. Rodica Aurelian este șef al SRU din decembrie 2006, când a promovat un concurs la care nu avea dreptul să se înscrie, neîndeplinind condițiile legate de vechime în specialitatea studiilor. Funcționar public, celei despre care fostul secretar al PMT, Ioan Cojocari, spunea că este de o corectitudine absolută îi merge extrem de bine din punct de vedere financiar, astfel că, în ultimul an, și-a cumpărat un apartament în Tenerife. (sursa foto: www.adevarul.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Jan a spus: (noiembrie 10th, 2017 at 20:38 )

O recomanda mecla de pasune, femeia de servici are pregatire si profesionalism mai evident decat retarda imbracata in „animal print” .

Cosimo a spus: (noiembrie 11th, 2017 at 13:38 )

Niste #hoti si #spagari care-si bat joc de una din putinele institutii profesioniste din Timisoara. Daca ajunge cultura pe mana HR-iste cu valente de mare trainer atunci e vai de mama noastra.

DNA sa vina sa va ia!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara

Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației

În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice
Top