Opt tineri dansatori timişoreni participă, săptămâna viitoare, la una dintre cele mai mari competiţii de gen din lume. Toţi provin de la clubul de dans sportiv DanceSpirit şi speră să obţină rezultate cât mai bune, care să le răsplătească multele ore de pregătire.
Arta sufletelor boeme sau graniţa dintre artă şi sport, aşa definesc pasionaţii dansul sportiv. O disciplină care în Timişoara este susţinută de cluburi ce s-au impus, în ultimii ani, la nivel naţional. Ca o confirmare a acestui fapt, dansul sportiv timişorean va fi reprezentat, săptămâna viitoare, la una dintre cele mai prestigioase competiţii de gen din lume de patru perechi de dansatori aparţinând clubului de dans sportiv DanceSpirit din Timişoara. Alexandru Miculescu şi Andra Păcurar, Norbert Szeles şi Anca Ţunea, George Săceleanu şi Alexandra Nuszbaum, respectiv Petre Strâmbu şi Larisa Nuszbaum, însoţiţi de antrenorii lor, Clara şi Horia Preda, vor pleca, duminică, spre Stuttgart. Aici are loc, timp de cinci zile, German Open Championship, epicentrul dansului sportiv mondial. „A fost, ca în fiecare an, o cursă nebună de pregătire pentru noi. Mergem hotărâţi să ne atingem ţinta. Vrem să sfidăm gravitaţia ringului şi, de ce nu, să ne întoarcem acasă sănătoşi, un pic mai înţelepţi, experimentaţi şi poate chiar triumfători. Am mare încredere în sportivii noştri”, spune antrenorul Horia Preda. Dincolo de încrederea antrenorului, stau multe ore de muncă la sala de dans, unde perechile care vor pleca la GOC se antrenează intensiv, de câteva săptămâni, alături de ceilalţi colegi din club care îi susţin şi aşteaptă un rezultat bun din partea lor.
Comentarii prin facebook