Liviu Dragnea si ruleta de Teleorman

Când a fost mazilit Sorin Grindeanu s-a spus sus și tare că motivul ar fi fost o evaluare a miniștrilor făcută de marele iubitor de artă Darius Vâlcov. Culmea, toți PSD-iștii susțineau că guvernul bubuie, țara se îndreaptă spre paradis, numai că premierul și miniștrii săi n-au trecut testul Vâlcov. La Mihai Tudose n-a mai fost un test, nici măcar etilotest, ci o așa-zisă lipsă de comunicare între partid și guvern. Trebuie însă să ai creier de găină pentru a nu vedea că atât Grindeanu, cât și Tudose au fost sancționați pentru o prea mare autonomie față de partid. De fapt, nu față de partid, ci față de liderul său suprem, Liviu Dragnea. Or, știți că și în perioada PCR, nu guvernul conducea, ci CC al PCR și, în fapt, secretarul general al partidului.

Vă mai amintiți cine erau prim-miniștri în timpul lui Ceaușescu? Nu prea, fiindcă ei nu contau, puterea, atât executivă, cât și legislativă și chiar judecătorească fiind la partid și liderul său. Exact același lucru îl dorește și Dragnea. Avea în mână puterea legislativă, dar a întâmpinat probleme cu cea executivă. Cât desprea cea judiciară, tot ce s-a întâmplat în 2017 a însemnat încercarea disperată a lui Dragnea și PSD de-a o subordona. Problema pe care o uită Dragnea – sau se face c-o uită – este că trăim într-un alt context, atât intern, cât și extern.

Acum a venit cu a treia variantă de șef al Executivului într-un singur an. De această dată, nu cred că se va mai pune problema independenței premierului și nici capturarea sa de către „Statul paralel” și „agenturili”, așa cum s-a mai spus în cazul primilor doi Fiindcă era foarte greu să găsești un om mai slugarnic în fața lui Dragnea decât Viorica Dăncilă. Eventual doar Carmen Dan sau bufonul Codrin. Numai că premierul propus acum pute de la o poștă a incompetență. Iar la un moment dat, trebuie să dai seama și pentru asta, mai ales că ne așteaptă vremuri grele.

Un lucru însă pare tot mai vizibil, și anume că fostul baron de Teleorman are un tot mai accentuat comportament deviant, fiindcă s-a trecut de faza cu iresponsabilitatea. Dragnea pare a se comporta ca un jucător de ruletă care, deși aflat într-o zi foarte proastă, tot încearcă și încearcă, doar-doar se va schimba norocul. E adevărat, fiind vorba de Dragnea, mai degrabă am discuta de barbut sau șeptică pe bani, dar mă opresc la ruletă, fiindcă acest joc are și varianta sa rusească. Or, Dragnea cam combină bilele cu gloanțele, într-un fel de ruletă teleormăneană.

Problema este că Daddy nu joacă ruletă pe banii săi, ci pe ai României. Că dacă erau banii lui, proveniți sau nu de la TelDrum, nu cred că i-ar păsa cuiva. La fel, când joacă cu gloanțe, ținta nu e capul lui, ci inima României. Că dacă era capul lui, iar nu știu dacă afecta multă lume, chiar dacă băga în butoiașul pistolului șase gloanțe din șase… Mă rog, poate cu excepția tribului de Teleorman. Însă mai devreme și nu cred că prea târziu și țara asta o să trezească, iar țeava pistolului se va întoarce, cum e și normal, dinspre inima României spre capul lui Dragnea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Corto Maltese a spus: (ianuarie 16th, 2018 at 18:26 )

Individul semi-analfabet din Teleorman nu pare să-și amintească de istoria recentă, când mămpliga a explodat și epoca Ceaușescu s-a sfârșit în fața unui pluton de execuție destul de grăbit să tragă. Dar asta după vreo 25 de ani de domnie. Acum, lucrurile vor evolua mult mai repede. Dragnea o să ajungă la zid în mai puțin de șase luni (părerea mea), pentru că scadența enormităților fiscalo-economice conceoute de gașca de analfabeți penali din PSD va detona destul de curând și o să-i măture pe toți. Scadența îi va lovi mai întâi crunt, sângeros pe oamenii obișnuiți, care acum stau acasă și se uită la televizor, cu capul băgat între umeri. Și după aceea valul se va transmite și mai sus. Dragneo, dacă ai vreun dram de minte, fă-ți acum bagajele și cară-te în Brazilia, pentru că mai târziu ai să vrei asta, însă vei fi spulberat, rupt în bucăți pe stradă, linșat crunt. Spre desebire de Ceaușescu, tu n-ai să mai ajungi la niciun proces.

Claudiu a spus: (ianuarie 16th, 2018 at 20:29 )

Sper sa se intample asta cat mai repede! Treziti-va romani!

Anca S. a spus: (ianuarie 16th, 2018 at 23:25 )

Cum e posibil ca un sfertodoct ( si nu numai !) ca acest fante de TR sa puna haturile pe un partid atat de mare si sa faca cu el ce vrea ? Unde sunt intelectualii din acest partid ? Nu-l opreste nimeni din prapadul pe care il pravaleste asupra Romaniei ? Oare mai sunt multe blonde la TR ?

Mumu UTA a spus: (ianuarie 19th, 2018 at 12:54 )

NU mai sperati ca se trezeste tara. asta era mantra si in 90 si uite ca au trecut 30 de ani si inca lumea doarme.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.