Deputat de Timis, vedeta de tabloid: ar avea o amanta in Bucuresti!

Bucureștiul nu e Timișoara. A aflat-o pe pielea lui deputatul PNL de Timiș Ben-Oni Ardelean, care a devenit subiect de tabloid. Dar nu pentru că ar fi făcut ceva important pentru țară, în plină criză politică, ci pentru că ar avea o amantă.

Conform cancan.ro. Ben-Oni Ardelean, căsătorit și cu copii, dar la Timișoara, se comportă ca un june prim la București. Paparazzi de la acest tabloid au realizat un adevărat „serial” foto în care deputatul PNL este personajul principal, alături de o tânără șatenă. Tabloidul susține că aceasta se numește Ioana și este angajată la Senat, cameră a parlamentului din care Ardelean a făcut parte în perioada 2012-2016. Cei doi merg cu mașina tinerei și, afirmă jurnaliștii, chiar au înnoptat în același apartament. În plus, s-ar plimba de mână pe stradă, ca doi îndrăgostiți. Ben-Oni Ardelean este la al doilea mandat de parlamentar și este singurul reprezentant al Timișului în conducerea națională a PNL, fiind vicepreședinte al partidului. (sursa foto: www.cancan.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

Popica Sahistul a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 10:02 )

buna scroafa

el Huevo a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 10:10 )

deci recapitulam ce a dat Timisul tarii: Grapini-papa-virgule, Benny Casanova, Pavel-vesnicul-calator-pe-banii-publici-Popescu si Grindeana zis Coloana vertebrala. Suntem fruncea !

diedre a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 10:39 )

Asa zisul pocait Ben Oni are amante, dar dincolo de asta, este un prost cu prestatii parlamentare zero absolut.
Noroc ca se face mai mereu de ras pe la fratele Gadea pe Latura 3, aproape seara de seara.
Aia de la PSD sterg cu el pe jos.

NasOleu a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 12:26 )

el Huevo are dreptate, mai lipseste mascariciul de Suciu – premier.

dudoi a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 12:44 )

uitati sa mentionati ca este si putred de bogat, un bun exemplu ca din „pastoritul ” pocait se pot face averi de milioane.
ce gunoi!

ionescu a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 13:02 )

Unii darama o tara, baga o natie in criza,isi bat joc de milioane de romani, si pe altii ii doare cine cu cine se impiedica. Paine si circ. Se plimba 3 guverne in 13 luni si noi citim cancan…. pe bune?

timisoreAnca a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 13:23 )

SINGURA NECUNOSCUTA ERA DACA ESTE AMANTA ORI ALTCEVA!
VAZAND DECLARATIA LUI DE AVERE NE-AM DUMIRIT. ARE ACASA NEVASTA BOGATA PE NUMELE EI AREDELEAN-LIDIA-ANDREEA.
PĂI ESTE FRUMOS DLE SA NE DAI LECTII DE MORALITATE IN PREDICI SI LA TV IAR TU TE PUI INTR O SITUATIE NEPLACUTA IN FATA…ALEGATORILOR.VOTAT CU PUTIN PESTE 8000 DIN 75.000 DE ALEGATORI REPREZENTATI DE CIRCUMSCRIPTIA 37 TIMISOARA.
RUSINICA!

Lae a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 13:33 )

Se ocupa Doamne-Doamne de el…

INO a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 13:54 )

EY!DUPĂ CUM MERGE ȚARA ȘI OMUL ÎȘI RĂSFAȚĂ FUFA !EA VREA EL ÎI POATE OFERI ȘI NEVASTA TACE ȘI ÎNGHITE!!ÎNTREBAREA ESTE PÂNĂ CÂND!!???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

muicaaaa a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 15:20 )

Fratilor,pocait nu inseamna ce este Ardelean asta.Pocait inseamna ca ai fost curvar pana azi ,iar de azi te-ai cait de pacatul asta.NU LE MAI DATI APA LA MOARA SECTARILOR!Ei chiar se cred pocaiti,daca voi ii numiti cum cred ei in creierasul lor manipulat ca ar fi ,in curand le va creste pipota de mandrie si le va pocni prin adunarile sectare,atunci cand urla ca indracitii ,chipurile ca ar vorbi in limbi.

Calin TM a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 16:45 )

Pt muicaaaa…Daca nu sti se intampla intr.o biserica „sectanta”,cum o numesti tu,o sa te rog sa nu arunci vorbe doar ca sa ai ce vorbi..si da,ai dreptate in ceea ce spui ca inseamna a fi pocait(sa renunti la tot ce ai facut rau pana acum si sa iti schimbi viata,cu ajutorul lui Dzeu,caci fara El nu poti face nimic).

Timisorean a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 17:40 )

Acest june imberb trecut de prima tinerete,derutat ,pastor baptist,cu nevasta si copii a călcat pe bec.i a venit de cap o tineri ca,posibil ajutată de el sa ajunga pe o funcție la senat inca de acum 2 ani si care ar TREBUI SA DEMISONEZE PE MOTIVE DE MORALITATE.

Bleax a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 20:23 )

Pe voi nu v-a dus niciodata acasa un coleg/ă de lucru, n-ati iesit niciodata la masa cu un prieten/ă? subiect de rahat!

Trist a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 21:33 )

Chiar nu ne de dam seama cat este de gresit sa discutam moralitatea unei persoane dupa niste poze in care nu se vede nimic sexual, nici macar tandru?!
Cancan, realizați ca distrugi viețile câtorva oameni cu subiecte de genul, în care practic nu e nimic concret?!
Trist.

Marga a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 22:06 )

Iubirea invinge !

efe a spus: (ianuarie 18th, 2018 at 22:45 )

Hai postacii/ laudacii lui Benny, unde sunteti???? E cel mai bun si cel mai dastept, nu?

Beny a spus: (ianuarie 19th, 2018 at 07:03 )

@Bleax: pe tine cand te duce colegul nea’ Vasile acasa iti da si un mozol ?

studentul a spus: (ianuarie 20th, 2018 at 18:51 )

diferenta mare intre deputatul m. pirtea si acest ben oni – ultimul nu are nici o contributie la dezvoltarea timisoarei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uneori, povestea unei comunități nu se scrie în manuale, ci se imprimă direct în parchetul unei săli de sport și în energia copiilor care aleargă pe teren. Duminică, pe Calea Ghirodei, zidurile Bazei Sportive numărul patru a Universității Politehnica Timișoara au primit mai mult decât un nume. Au primit o identitate și o misiune clară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.