Primul pas spre pace in PNL Timis. Alegerile de la Sannicolau Mare au fost anulate

Biroul Permanent Județean al PNL Timiș a decis, joi seară, să anuleze controversatele alegeri din filiala Sânnicolau Mare. De asemenea, alți primari „rebeli” au fost numiți președinți interimari, urmând ca acolo să fie organizate alegeri.

S-a făcut pace, cel puțin pentru moment, în războiul din PNL Timiș, între președintele Nicolae Robu și primarii „rebeli”. În ședința BPJ de joi seară, Robu pare să fi făcut primul pas în spate. S-a decis, astfel, anularea alegerilor de la Sânnicolau Mare, primarul Dănuț Groza fiind numit președinte interimar. „Stimați colegi primari, cu bucurie, vă atașez Decizia BPJ nr.12 din 22.03.2018, prin care am anulat alegerile de la Sânnicolau Mare și l-am numit pe dl. Primar Dănuț Groza Președinte interimar. O a doua Decizie adoptată prevede numirea ca Președinți interimari și a celorlalți 4 colegi primari: Jivan Tiberiu (Bucovăț), Mirean Mircea (Ghizela), Nica Alin (Dudeștii Noi), Roman Petru (Deta). Cu stimă, Nicolae Robu, Președinte PNL Timiș, Primarul Timișoarei”, a transmis liderul filialei.

În urmă cu o lună, președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, anunța alegeri în 12 organizații locale, unele cu primari „rebeli”, altele cu rezultate slabe. „Am avut o ședință de BPJ și am luat câteva hotărâri importante. Am decis ca in următoarele 2 săptămâni să se organizeze alegeri în cele 12 organizații in care nu am avut, pentru că vechile conduceri nu au vrut să le facă. Îmi doresc să înceteze definitiv aceste tensiuni și mai ales manifestările publice care fac rău partidului și-l decredibilizează. Putem să ne contrazicem în interiorul partidului. Toată lumea a văzut că de când sunt președinte totdeauna am invitat la a se vorbi deschis, a mi se aduce critici când percepția unor colegi este că greșesc. Vrem să întărim partidul”, declara Robu. Conform acestuia, ar urma să aibă loc alegeri în Deta, Belinț, Birda, Bucovăț, Dudeștii Noi, Ghizela, Iecea Mare, Nițchidorf, Moravița, Pesac, Tomnatic și Secaș. În toamna trecută, la Sânnicolau Mare au avut loc alegeri în filiala PNL, consilierii locali și primarul Dănuț Groza nefiind anunțați de organizarea acestora și, deci, neparticipând. Cu doar câteva zeci de membri în sală, președinte a fost ales un liberal sub conducerea căruia vechiul PNL n-a făcut niciodată mai mult de 6% în Sânnicolau Mare. Fără să vrea să detalieze, Nicolae Robu a precizat, pentru deBanat.ro, că este „foarte bucuros că rațiunea a triumfat, în sfârșit”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (martie 23rd, 2018 at 09:13 )

A triumfat rațiunea primarilor și frica lui Robu de a pierde alegerile europarlamentare din 2019 și apoi președinția filialei. Tot mai jalnic personajul!

anteconbega a spus: (martie 23rd, 2018 at 14:35 )

Frică? Spaimă de spaimă! ALDERobu ar înghiţi orice jegălie liberală ca să mai poată candida o dată, nu de alta, dar e hotărât să facă un metrou imens, o parcare supraetajată colosală, cu 30 de nivele, stadion de fotbal nou-nouţ cu hipodrom pătrat şi patinoar uriaş, o sală a sporturilor cu zeci de mii de locuri, pe o singură latură, ca la Sala Olimpia, piste de biciclete, tricilete şi role pe o lungime de 200 de kilometri, dus-întors 400, Turnuri de Apă Culturale în care să poată concerta săptămânal Şachira şi Minodora Lamax, trei poduri sandviş peste Bega, suspendate toate, cu linie feroviară la un nivel, pentru drezine, pietonal – la al doilea şi auto-moto la al treilea, patru pasaje extravilane la intrările în Timişoara, flotilă de hidrobiclete pentru opt persoane, fiecare, cu pedale şi vâsle automate, grădini de vară în format cinemascop 6D şi nu numai. Tânărul nostru primar are idei multe, dar fixe!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.