Alb-violeţii au reintrat în cantonament, pentru a pregăti meciul din Cupa României, cu Naţional Sebiş. Partida din faza a cincea a competiţiei se va disputa marţi, de la ora 16,30.
În 5 septembrie este ziua de naştere a antrenorului Valentin Velcea, iar jucătorii vor să-i dea drept cadou calificarea în şaisprezecimile Cupei României, fază din care intră în luptă şi echipele din prima ligă. Obstacolul de care mai au de trecut se numeşte Naţional Sebiş, echipă din Liga a III-a. Poli porneşte ca favorită, atât datorită faptului că evoluează într-un eşalon superior, dar şi pentru că gruparea de pe Bega a mai învins o dată formaţia arădeană, cu 3-1, într-un amical disputat în această vară. Partida din Cupa României se va disputa marţi, de la ora 16,30, gazdă fiind echipa de pe Crişul Alb. Pentru acestă confruntare, Vali Velcea se va putea baza şi pe aportul lui Mircea Axente, care a lipsit în partida cu FC Olt, din cauza unei suspendări. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitrii formată din Marius Omuţ (Oradea), Ovidiu Timar (Marghita) şi Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa). Observatorii întâlnirii au fost desemnaţi Ion Zare (Oradea) şi Vasile Balas (Reşiţa).
Comentarii prin facebook