Muzeul Banatului va invita la o calatorie in trecutul economic al Timisoarei / FOTO

Muzeul Național al Banatului își deschide joi, 12 aprilie, porțile pentru una dintre cele mai interesante și inedite expoziții. Organizată la Bastionul Theresia, expoziția „Tezaurul Muzeului Național al Banatului. Timișoara: ipostaze ale devenirii unei metropole europene. Aspecte economice”, este dedicată dezvoltării economice a orașului de pe Bega între sfârșitul secolului al XVIII-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea.

Vizitatorii vor putea admira exponate valoroase pentru istoria modernă a Timișoarei, obiecte care n-au mai fost expuse de mai bine de un deceniu. Chiar la intrarea în expoziție poate fi văzut unul dintre cele mai importante documente pentru Timișoara. Este vorba de Diploma Orașului Regesc Timișoara, emisă de Împăratuil Iosif al II-lea în 21 decembrie 1781. Alături de diplomă este amplasată medalia aniversării unui secol de la proclamarea Timișoarei drept Oraș Liber Regesc. Printre celelalte obiecte expuse amintim: Copacul de fier sau „Pomul breslelor”; emblemele de breaslă ale lăcătușilor și cizmarilor; emblema hanului „La Trompetistul”; vechea centrală telefonică a Primăriei Timișoara, o casă de marcat, un tonomat pentru ciocolată și caramel etc. Mai pot fi văzute de asemenea machete ale unor mijloace de transport de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, și multe altele. Expoziția va fi deschisă până în 27 mai, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Prețul biletului este de 15 lei, însă elevii, studenții, profesorii sau pensionarii au gratuitate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Top