PSD trece la un nou nivel: politica pumnului în gură

„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.” Celebrul citat aparținând pastorului luteran Martin Niemoller arăta, metaforic, modul în care, profitând de lipsa de solidaritate împotriva Răului, naziștii au ajuns la putere în Germania. La o scară mai mică și exagerând puțin, situația decrisă mai sus aduce cu cea din România de azi a Fuhrerului de Teleorman.

Să nu uităm că, și NSDAP-ul lui Hitler a venit la putere prin vot popular, la fel ca PSD-ul lui Liviu Dragnea. Ce s-a întâmplat ulterior cu naziștii se știe. Ce se întâmplă cu PSD-ul lui Dragnea trăim de un și câteva luni. Dacă inițial credeam că principalele atribute ale guvernării PSD sunt minciuna, ipocrizia, incompetența, impostura, frauda etc., acum vedem o nouă componentă. Cea a răzbunării, a pumnului în gură pentru oricine nu e de acord cu politicile partidului.

Nu mai departe decât săptămâna trecută s-au produs două astfel de evenimente. În primul rând, unora dintre cele mai bune universități din țară, potrivit unei clasificări la nivel european, li s-au tăiat fonduri substanțiale de la buget. Coincidență sau nu, este vorba de universitățile organizate în Consorțiul Universitaria, care a criticat în dese rânduri derapajele PSD din domeniul educației. În schimb, de exemplu, Universitatea Suceava, de unde provine agramatul ministru al Educației, a primit milioane de lei în plus. Au fost câteva proteste de la rectorii Universității București, Mircea Dumitru, fost ministru în Guvernul Cioloș, respectiv al Universități de Vest, Marilen Pirtea (deputat PNL), și cam atât. Nicio atitudine mai dură a merdiului academic vizavi de acest gest absolut scandalos al unui ministru, repet, care nici măcar limba română n-o stăpânește. (Bine, asta parcă e o regula la PSD să pună la Educație doar agramați.)

Tot săptămâna trecută, după ce Institutul Național de Statistică a publicat câteva date potrivit cărora salariul mediu a scăzut în luna martie față de februarie, dna Vasilica 20.20 a luat decizia de-a trece instituția în subordinea sa personală. Să vedeți de acum ce raportări triumfaliste vom avea, c-ar muri și Ceaușescu încă o dată, de invidie! Din nou, câteva comentarii și apoi tăcere. Dar aceste lucruri s-au întâmplat doar săptămâna trecută.

Se știe, un an întreg, PSD a făcut tot ce-i posibil pentru a-și subordona Justiția. Aici au fost, e adevărat, mai multe proteste, chiar impresionante, dar care s-au stins încet-încet. Culmea, când lucrurile au devenit mult mai grave decât, de exemplu, Ordonanța 13. Judecătorii mai verticali, precum timișoreanca Camelia Bogdan, au fost date afară din magistratură. Șefei DNA i se pregătește și ei ceva de mult timp. Lăsat aproape singur, lui Klaus Iohannis i se iau, pe zi ce trece, mai toate prerogativele. Inclusiv aceea de-a organiza un referendum. Mai mult, prin diverse canale, președintele e amenințat tot mai des cu suspendarea. Mai nou, PSD a pus ochii și pe serviciile de informații pe care vrea să le treacă în subordinea sa. Mai exact a Parlamentului, președintele rămânând iar cu rol decorativ. Că doar are nevoie Dragnea și de propriul Gestapo.

Nu prea ne dăm seama, dar aerul e tot mai irespirabil, duhnește a anii 50. Cu tot contextul de riogoare. Atunci era Scânteia port-drapel în lupta cu burghezo-moșierimea, dar și cu „putredul” Occident. Acum sunt Antena 3, RTV și nu doar, care incită la lupta de clasă, dar și împotriva Occidentului care ne vrea o „colonie”. Atunci erau proslăviți Stalin și, ulterior, Hrusciov, acum, Putin și Viktor Orban. Ultimii doi, aleși democratic, nu-i așa? E adevărat, PSD a câștigat alegerile și trebuie să guverneze. Dar nu printr-o dictatură a majorității, a „ciocului mic” și pumnului în gură.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (aprilie 16th, 2018 at 20:01 )

S.P.P.!TIMIȘOARA BANAT TIMIȘ UN TERITORIU FĂCUT VARZĂ DE ROBU!CUM MERGE ACS AȘA ESTE ȘI ROBU !!RUȘINEA ȚĂRI ȘI UN POLITICIAN CARE TRĂIEȘTE CU GUNOAIE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Andrei a spus: (aprilie 17th, 2018 at 07:20 )

D-le Ino, articolul dumitale este o mixtura de adevar cu distrosionare sau reinterpretare a adevarului. Vorbesti de lucruri reale, ca mai apoi, sa le interpretezi intr-o maniera personala, ex. Bogdan – caz stiu de luare de mita, desi altceva s-a retinut in sarcina ei – subordonarea serviciilor de informatii – identic cu USA dar, ma rog, acolo nu te intereseaza, nu-i asa?! Ca doar asa spui si la inceput de articol – ordonanta 13 – care de fapt este declarata constitutionala si, cireasa de pe tort, ”colonia”. Sincer, dumneata chiar nu realizezi, in fata raftului de la oricare supermarket cu finantare externa, calitatea diferita a produselor? Daca nu, imi permit doua sfaturi:
1. Incearca sa calatoresti prin ”strainataturi” si
2. Informeaza-te de noua intentie a Comisiei Europene de a institui noile masuri de a combate dublul standard in Europa, cu amenzi ce reprezinta un procent (parca 10%) din cifra de afaceri a firmei in cauza. Deci, aia recunosc ca suntem la marginea definitiei de ”colonie”, dumneata nu! Curios!

Ron a spus: (aprilie 17th, 2018 at 11:48 )

Pe această lipsă de coeziune socială și de reacție semnificativă contează și Dragnea și toți popândăii și prostăturile din stăpânirea sa, că asta a devenit PSD-ul, între altele. Pe lipsa de reacție populară. Dacă nu se vor trezi din dulcea letargie, românii vor retrăi vremurile din „Epoca de Aur”, pentru care sunt atâtea nostalgii acum. Adică, într-un timp relativ scurt, vor vedea că Partidul Slugilor lui Dragnea le va pune nu numai pumnul în gură, ci și cizma pe cap. Eventual cu ajutorul Moscovei. Românii vor reveni la cele 2 posturi de televiziune națională, TVR 1 și 2 (în asta se vor transforma Haznalele 1,2,3 și RTV), la prăbușire economică, la sărăcie cruntă, frig, foame, pentru că magazinele se vor goli imediat ce pleacă de aici mult hulitele companii străine. Și vor reveni la sclavia comunistoidă. Dragnea, care se vede și el un soi de Dibaci Cârmaci, numai la așa ceva visează. Dacă nu va fi oprit, România va deveni o caricatură de țară, copia în mare a curului României, Teleormanul.

anteconbega a spus: (aprilie 17th, 2018 at 16:49 )

„…mixtura de adevar cu distrosionare sau reinterpretare a adevarului.” Prea elevat! Prea ca la ţară. Prea distorsionat. Feeddy senator!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.