Cum așteaptă PSD-iștii din Timiș momentul în care vor striga: Dictatorul Dragnea a fugit! Trăiască social-democrația liberă!

Cu puține excepții, PSD-iștii din Timiș n-au avut o mare vocație pentru dizidență de la linia partidului. Oricare ar fi fost linia și oricine ar fi trasat-o, fie c-a fost Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta și de ceva timp Liviu Dragnea. Când apăreau probleme și bătălii la vârful partidului, adoptau poziția struțului și așteptau să vadă cine câștigă pentru a se plasa în tabăra învingătorului. Spun că au fost și excepții cum a fost cea din vara anului 2017, când aproape tot activul PSD a sărit în sprijinul președintelui orgnizației, Sorin Grindeanu, mazilit de Dragnea. Simplu foc de paie, fiindcă ulterior, începând cu Grindeanu și vocalul Freddy Simonis, cu toții s-au supus necondiționat dictaturii șefului de trib din Teleorman. Și a mai fost la începutul verii acestui an revolta vicepreședintelui Sabin Bociu, care le-a spus în față colegilor că se sinucid mergând pe acest drum.

În schimb, am fost martori la momente ridicole, precum acela când, alături de omologii din județele din vestul țării, președintele PSD Timiș, Călin Dobra, a semnat o susținere pentru tandemul teleormănean Dăncilă – Dragnea, cu adăugirea că filiala e gata să iasă în stradă pentru susținerea celor doi. Faceți un exercițiu de imaginație și închipuiți-vă un miting pentru Dăncilă, Vâlcov, Dragnea și grupul lor, organizat în Piața Operei! Exact, e foarte greu, dacă nu imposibil! Acum să nu credeți că PSD-iștii din Timiș ar fi toți niște retardați care nu înțeleg că demenții suspomeniți duc atât țara, cât și PSD în prăpastie. (Sau nu toți, că mai sunt și din ăștia!) Nici pe departe. Problema lor e la coloana vertebrală sau cum ar spune spaniolii la cojones. În noul și cel mai violent război de până acum la vârful PSD, cel dintre Dragnea și Gabriela Firea, cei mai mulți din PSD Timiș au adoptat aceeași poziție. Niciun comentariu, nicio postare pe Facebook, nimic. Așteaptă doar.

Și totuși… Încercând să aflăm poziția unor parlamentari PSD de Timiș (unii plecați peste mări și țări, astfel că n-au răspuns), vizavi de o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, doi dintre ei s-au poziționat radical împotriva lui Dragnea. Se știe, o astfel de OUG e capitală pentru liderul PSD, însemnând chiar libertatea lui. Ei bine, Adrian Pau și Eugen Dogariu au spus pentru deBanat, cu subiect și predicat, că aceast act normativ nu e oportun. O sfidare clară la adresa liderului PSD. E adevărat, poate declarațiile lor vizează doar electoratul din Timiș, la care trebuie să întoarcă peste doi ani. Un electorat mult mai sensibil la această temă. Poate că în fața lui Dragnea ar lua poziția colegului lor Matei Suciu. Dar deja declarațiile lor înseamnă, într-un partid condus tot mai dictatorial, un act de dizidență, chiar de curaj. Și nu doar atât, e o chestiune și de o oarecare predictibilitate. Mai devreme sau mai târziu (dar nu foarte târziu), Liviu Dragnea va cădea din fruntea PSD. Și va cădea urât. Moment în care tot poporul PSD-ist care acum nu crâcnește în front va ieși pe străzi să strige: „Dictatorul a fugit! Trăiască social-democrația liberă!”. Ei bine, în acel moment, unii vor putea să iasă în față și să spună că prea mulți eroi se arată după război. În Timiș, un Bociu, Pau și Dogariu vor putea spune acest lucru. Alții mai puțin, iar unii, deloc.

P.S. Deloc surprinzător, prietenul lui Vâlcov și al deputatului „Mitralieră”, Matei Suciu este un aprig susținător al amnistiei și grațierii. Când va cădea Dragnea, o să-l vedem ca pe Emil Bobu văicărindu-se că a fost un dobitoc?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu doi cetățeni care abandonează ilegal o serie de deșeuri pe domeniul public. Administrația menționează două locații unde această practică este una permanentă, acolo se curăță, iar la scurt timp locațiile sunt din nou pline de gunoaie. Problema cetățenilor… există camere de filmat! Cele două zone menționate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi cetățeni, prinși la aruncat gunoaie pe stradă. Primăria Timișoara promite amendarea vinovaților/VIDEO
Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.