Ca la piaţă: Iancu vrea acum 1,8 milioane de euro de la bugetul local

Marian Iancu a emis un nou comunicat pe site-ul clubului, prin care face o propunere factorilor locali şi judeţeni. Conform acesteia, autorităţilor li se cere pentru început 1,8 milioane de euro, pentru sezonul în curs. Iancu a mai afirmat că BKP-ul este dispus să cedeze până la 50% din acţiunile clubului.

“În conformitate cu discuţiile purtate între reprezentanţii clubului Politehnica Timişoara şi cei ai puterii locale, pe parcursul anilor 2010 şi 2011, discuţii din care au rezultat obligaţii pe care ni le-am asumat, dar şi promisiuni certe din partea celeilalte părţi, suntem pregătiţi să lansăm următoarea propunere, pentru a fi analizată de întreaga opinie publică şi în special de fanii alb-violeţi: În competiţie cu posibilitatea de a renunţa la activitatea fotbalistică, aşa cum grupul de firme BkP a propus, din motivele pe care le-a prezentat, există şi situaţia fericită în care puterea locală, prin voinţă politică să hotărască, în baza unor performanţe actuale şi viitoare să susţină activitatea echipei de fotbal.”.

Mai exact propunerea lui Marian Iancu este următoarea: Poli să primească de la autorităţi 1,8 milioane de euro, din care să fie achitate cheltuielile efectuate pentru funcţionare pe parcursul anului 2011, plătibilă până la 31 decembrie anul curent. Premierea pe 2012 urmează să fie de 2 milioane de euro, însă doar dacă echipa revine în primul eşalon. Pentru 2013, Iancu are ca obiectiv locurile 1-5, iar suma urmează să fie negociată la momentul respectiv.

În comunicat se mai precizează faptul că BKP este dispus să renunţe la o parte din acţiuni: “Grupul de firme BkP şi-a manifestat disponibilitatea să se încadreze într-o formă legală, propusă, care poate să meargă până la cedarea a 50% din acţiunile societăţii pe acţiuni cu menţiunea ca aceia care vor prelua administrarea companiei să îşi asume într-un termen mediu, 10-12 ani, o investiţie egală cu valoarea capitalului social pe care BKP l-ar fi vărsat la Poli: aproximativ 22 de milioane de euro. Dacă există un asemenea investitor, în mod obligatoriu el va trebui agreat de către Consiliul Local, Consiliul Judeţean, dar şi de fanii alb-violeţi.

Reprezentantul acestuia va prelua funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director general, urmând ca BkP să menţină ca reprezentant al intereselor sale (celelalte 50%) pe dl. Gheorghe Chivorchian. “Facem menţiunea că atât Consiliul Local, ca şi cel Judeţean se pot constitui ca acţionari, dacă acestea vor hotarî ca prin această intervenţie să fixeze definitiv clubul ca entitate juridică locală, deţinătoarea celei mai importante mărci din vestul ţării.”, a mai spus Iancu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

george a spus: (octombrie 6th, 2011 at 15:00 )

cat tupeu poate sa aiba baiatul asta. bine, nu mi-e rusine nici cu necioplitii din administratie

pif a spus: (octombrie 6th, 2011 at 23:01 )

bine, fotbalul se face cu bani. cred ca din pacate Iancu nu mai are. cele 40 de mil.€ le-a cheltuit impulsiv, dar degeaba. asta din pt. sau de vedere, ca anul trecut s-a jucat pentru titlu pina in penultima etapa si asta e de apreciat. dar revin: trebuie gasit alt investor, nu poti conduce o echipa din fata tv-ului, cred ca si el s-a saturat. in rest pe Gheorghe Civorchian nu mai vrea sa-l vada nimeni in Timisoara. In conducerea echipei nu e nici un Banatean si nu intimplator.

timisoara a spus: (octombrie 9th, 2011 at 06:23 )

iancu este un escroc asta ce face se numeste santaj

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislației pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislației pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislației pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.