Scena din Parcul Rozelor nu va fi reparată în acest an. Robu: Angajații PMT nu și-au făcut treaba

Primăria Timișoara nu va repara în acest an scena din Parcul Rozelor, afectată de furtuna din septembrie 2017. Ruga Timișoarei se ține însă, în timp ce Festivalul de Operă și Operetă, anulat, s-ar putea muta temporar într-un spațiu în premieră. Nu există încă o decizie.

Festivalul de Operă și Operetă în aer liber, organizat de Opera Română din Timișoara, ar fi trebuit să aibă loc la finele lunii august, la teatrul de vară din Parcul Rozelor. Ediția cu numărul 14 a unui eveniment cu mare succes la public a fost însă una cu ghinion. Anunțată pentru perioadele 24-26 august și 31 august-1 septembrie, ea a fost amânată. „Opera Națională Română din Timișoara anunță amânarea Festivalului de operă și operetă în aer liber (de la Teatrul de vară din Parcul Rozelor din Timișoara) din cauza condițiilor tehnice care nu permit desfășurarea în condiții optime a spectacolelor programate de instituție la ediția 2018”, au anunțat cei de la ORT. De fapt, în septembrie 2017, vijelia a făcut praf acoperișul scenei, care nu a fost înlocuit nici până acum. Cei din PMT nu au fost în stare să facă o expertiză a structurii de rezistență a scenei, fără de care nu se poate pune problema înlocuirii acoperișului afectat.

Dacă Festivalul de Operă și Operetă în aer liber a fost, cel puțin oficial, amânat, la finele săptămânii, pe scena din Parcul Rozelor se va ține, timp de două zile, Ruga Timișoarei. La eveniment sunt așteptați mii de oameni, pentru care a fost pregătit un program artistic cu Ansamblul Timișul și mai mulți interpreți de muzică populară. Nu vă imaginați însă că s-a făcut vreun pas spre remedierea situației. Primarul Nicolae Robu admite că subordonații lui nu și-au făcut treaba. „Este inadmisibil că s-a lăsat acea scenă nereparată de la furtună. Funcționarii care trebuie să se ocupe de asta… Nici cei de la Casa de Cultură, nici de la biroul de specialitate nu s-au ocupat. Pur și simplu au ignorat această problemă. Se va intra în reparații. Se va lua o decizie, absolut, numai că știți cum este cu procedurile birocratice. Nu poți să intervii imediat”, a precizat, pentru deBanat.ro, edilul.

Opera Română nu a anunțat oficial faptul că, în acest an, festivalul va fi anulat. Robu spune, pe de altă parte, că el ar putea fi ținut, în premieră, chiar în fața Palatului Culturii. „Dacă nu ținem acolo Festivalul de Operă și Operetă, îl ținem în Piața Victoriei. Am văzut și la Cluj deschiderea stagiunii în piață, nu cred că numai pe scena din Parcul Rozelor se poate ține. O să discut cu conducerea Operei, să facem festivalul, să-l ținem în Piața Operei”, a mai declarat primarul. Scena din Parcul Rozelor va fi reparată, dar nu prea curând. „E puțin probabil că reparațiile vor fi terminate în acest an”, a conchis Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (septembrie 12th, 2018 at 18:34 )

dar tu unde esti angajat, lache robu? la spalat veceuri in bocsig? care-i rolul tau in primarie?

Draku-laku a spus: (septembrie 12th, 2018 at 19:43 )

Asa? Nu mai doreste D-nu’ Primar sa prezentieze spectacole si evenimente la Parcul Rozelor? A intseles Domn’ Primar ca NU se poate compara cu stim noi Cine imbracat mai nou in shalvari lungi negrii si camasha Alba? Poate totusi D-nu’ Robu sa ne prezinte probe cu poze adolescentiale costumat precum mai sus? Vede domn’ Robu eu un trifoi amarat cu trei foi Nu o roza si un Bujor Nici atat! pot afirma ca mi-am mentinut oarecum stilul de-a lungul anilor…Inclusiv prin locuri mult prea Stilate si fancy pentru o tsaranca ca mine de la Kalea Sagului ca de ex. Rimini si Gallipoli! Raspunsuri printre dintsi la intrebarile de baza „daR voi voi ce hhhavetsi acolo in Puszta? de tipu’ oh voi Genii creatoare ce atsi produce voi asa de Minunat in the „middle of nowhere”? Acum exista Internet deci tot mai e loc de Inspiratsie…Realizatsi ca daca printre atelierele de Pictura si sculptura de la Florentsa va invarteatsi chit ca tava cu mancare si bautura geniilor artistice o Duceatsi sau purtatsi ceva-ceva meserie Culturala tot mai furatsi pardon invatsatsi…Apropo de Bujori acum imi amintesc de gradina din fatsa blocului nostru confort redus in care vara infloreau aceste plante exceptionale…Haveam 7-8-9 ani dadeam o tura pina la piatsa apoi ne intorceam acasa si ne minunam de aceste splendori numite Bujori!

dudu a spus: (septembrie 13th, 2018 at 17:06 )

Dar cine moasha ta, Robule, ar trebui sa i puna la treaba?!Ma ta mare?!
Ce pazesti acolo, ai o turma de sinecuristi care papa salarii mari si nu fac absolut nimic!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.