O vedetă Playboy a cerut bacsis pentru o cauza nobila

Balerina Roxana Golban a ajuns cunoscută la începutul acestui an, stârnind un imens scandal în PSD, partid al cărei membră este. După ce a pozat în Playboy, Victor Ponta a vrut să o excludă din partid, dar ulterior s-a râzgândit declarând că a fost învins de timişoreancă. Roxana Golban s-a alăturat campaniei „Viaţă pentru Dana”, iniţiată de www.debanat.ro şi People Cafe, prin care se încearcă strângerea a 50.000 de euro. Banii sunt destinaţi unei tinere profesoare, Dana Ispan, 37 de ani, mamă a unui copil, care trebuie să se operezte în Germania de o tumoare canceroasă.

Balerina a făcut vineri dimineaţa pe chelneriţa la People Cafe, toţi banii primişi ca bacşiş urmând să fie vărsaţi într-un cont deschis pentru Dana Ispan. „Au lăsat unii şi câte 100 de lei, alţii 10, 20 de lei. Oricând e binevenit un ajutor şi e normal să îţi ajuţi aproapele”, a declarat vedeta Playboy. În partea a doua a zilei de vineri o altă frumoasă timişoreancă se va alătura campaniei din postura de chelneriţă. Este vorba de Bianca Jurcă, la rândul ei o prezenţă obişnuită a revistelor pentru bărbaţi.

Balerina Roxana Golban

Timp de o lună, în fiecare vineri, la People Cafe, personalităţi din Timişoara vor servi clienţii. Ciubucul va intra direct în conturile Danei Ispan. La prima ediţie a campaniei, vinerea trecută, s-au strâns peste 2.500 de lei. Cei care vor să o ajute pe Dana Ispan o pot face inclusiv donând în conturile deschise la BRD, în lei, cod IBAN: RO27BRDE360SV22144303600, respectiv în euro, la BCR, cod IBAN: RO38RNCB0805105954330001.

Foto playboy http://www.playboy.ro/girls/articol/primele-balerine-care-pozeaza-nud/311

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, lansat oficial în lupta pentru șefia Consiliului Județean Timiș

Sâmbătă, Alin Nica a beneficiat, la rândul său, de o lansare oficială a candidaturii la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș, în cadrul unui eveniment în care i-au fost alături șeful de partid, Ludovic Orban, dar și aliatul său local, Dominic Fritz. Au fost vorbe grele la adresa principalului adversar politic, PSD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, lansat oficial în lupta pentru șefia Consiliului Județean Timiș
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans

Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda

În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
Vineri, la Muzeul Național de Artă Timișoara a avut loc Balul Conacului Mocioni. Din păcate, nu a fost să fie organizat chiar la conacul unde lucrările de reabilitare sunt în partea lor finală, dar problemele descoperite au făcut necesare lucrări suplimentare. Totuși, evenimentul vine să încununeze 10 luni de muncă susținută și colaborări de excepție....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Balul Conacului Mocioni, la Muzeul de Artă. Partea culturală a proiectului a fost un real succes
Cu voturile clanurilor imobiliare ale romilor asigurate de Cristopher Cîrpaci, Nicolae Robu a încercat un joc de glezne şi pentru timişorenii care nu sunt familiarizaţi cu lumea lui Florin Răvăşilă. Exact, mă refer la omul său de casă, pentru care Robu a spart în două patrimoniul Timişoarei, Răvăşilă ajungând stăpân peste o jumătate de oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie(6). În “lupta” sa second hand cu “clanurile”, Robu îşi asumă acum meritele unui om care nu mai poate reacţiona: Horia Vermeşan
Alianţa Dreapta Unită (USR, Forţa Dreptei, PMP) a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean Timiş. În fruntea listei se află Alin Nica, actualul preşedinte al CJ Timiş şi candidat pentru un nou mandat în fruntea instituţiei. Pe următoarele locuri se află doi tineri, Vlad Şendroiu (USR) şi Ionuţ Sîrbu (FD), fost preşedinte al TNL Timiş. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianţa Drepta Unită şi-a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean. Alin Nica ocupă prima poziţie, fiind urmat de doi tineri din USR, respectiv Forţa Dreptei
România găzduiește în acest weekend, 26 – 27 aprilie, Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, ce se va desfășura în premieră, la Timișoara, în Iulius Town. În cadrul competiției vor fi prezenți 150 de sportivi din România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Nord Macedonia, Albania și Croația, care își vor  demonstra abilitățile. Concurenții vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Top