„Gradinita” lui Poli a umilit Flacara Faget, iar Mama Mia Becicherecu Mic a facut primul punct stagional

Poli II Timişoara s-a distrat cu Flacăra Făget, în deschiderea etapei cu numărul 8 a ligii a treia. În cadrul aceleiaşi etape, Mama Mia Becicherecu Mic, cu antrenorul Sorin Bălu nou instalat, a făcut primul punct în acest sezon.

„Grădiniţa” lui Adrian Stoicov a făcut instrucţie cu echipa în care a evoluat şi un argentinian cu jocuri în prima ligă din Argentina. Mijlocaşul ofensiv Speroni nu i-a băgat în sperieţi pe mai tinerii de la Poli II, care conduceau cu 3-0 după primele 30 de minute, prin reuşitele lui Popa, Ganea şi Dobriceanu, toţi trei jucători care fac şi obiectivul primei echipe ce evoluează în eşalonul secund. Ultimul cuvânt al primei reprize de pe arena Ştiinţa l-au avut de spus oapspeţii, care au marcat prin Raţiu, un jucător crescut de Poli Timişoara. Mitanul secund a fost la discreţia „satelitului”, care a mai înscris de trei ori, fără a mai primi vreun gol de la Flacăra lui Adrian Săvoiu. Adrian Popa a recidivat pe tabela de marcaj, acesta fiind urmat de Szakaly şi Dorinel Rotariu, poate cel mai talentat junior din cadrul clubului timişorean. Sorin Bălu a reuşit să resusciteze parţial o echipă care părea condamnată în faţa oricărui adversar. Mama Mia Becicherecu Mic s-a ales cu primul punct în clasament după jocul din deplasarea de la Beiuş, în faţa Bihorului, o echipă cu pretenţii în clasament. 0-0 a fost rezultatul final, o remiză care le dă speranţe celor de la Mama Mia de mai bine în viitorele jocuri.

Primelei jocuri ale acestei etape s-au încheiat în favoarea celor de la AC Recaş, după ce FC Hunedoara, cu timişorenii Aurel Şunda şi Remus Steop pe banca tehnică, a remizat, la fel ca şi Bihorul Beiuş, 0-0, pe teren propriu în faţa Naţionalului din Sebiş, iar FC Caransebeş a pierdut cu 2-1 jocul susţinut pe terenul lui FCM Şcolar Reşiţa. Dacă elevii lui Cosmin Petruescu se vor impune în jocul de sâmbătă de pe teren propriu în faţa Jiului Petroşani, atunci AC Recaş se va distanţa în fruntea clasamentului la trei puncte în faţa celor de la FC Caransebeş şi Bihorul Beiuş. Pe treapta secundă a podiumului ar putea urca Millenium Giarmata, dacă va învinge, tot sâmbătă, pe teren propriu CFR Simeria.   Foto: politimisoara.com

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat

Politehnica Timișoara a încheiat cantonamentul vineri seara cu o victorie, scor 4-3 (2-2) în fața celor de la Al-Faisaly FC, formație care a promovat în elita Arabiei Saudite. Echipa viola a fost condusă cu 2-0 după 20 de minute în jocul disputat la Beltinci (Slovenia), dar a reușit să întoarcă spectaculos rezultatul prin golurile lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica încheie cantonamentul cu o victorie și vine acasă cu moralul ridicat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.