Aproape un sfert din locuintele din Timis au fost recenzate

Timișul a recuperat spectaculos în ceea ce privește recensământul populaţiei. Dacă sâmbătă era printre ultimele județe, acum, procentul locuințelor recenzate a ajuns la 24% din totalul estimat.

După primele două zile de recensământ, în Timiș, doar puțin peste 14% din locuințe fuseseră vizitate de recenzori. Lucrurile s-au schimbat însă în weekend, astfel că, luni, numărul total al locuinţelor vizitate a ajuns la 25%. Este vorba despre 66.259 locuinţe şi 168.307 persoane. În Timișoara, recenzorii au ajuns în 31.990 locuinţe, unde au înregistrat 76.624 de persoane. Nu s-au înregistrat niciun fel de incidente.
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică, a declarat că precizarea CNP nu este obligatorie. „Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi absenţa acestui CNP. Cei care refuză să-l divulge recenzorului nu riscă absolut nici o sancţiune”, a spus Alexandrescu.
În primele trei zile de recensământ, la nivel național, au fost întregistrate 2,24 milioane de locuințe și 5,5v milioane de persoane. În 27 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei semnalate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în: judeţul Covasna – 31,3%, judeţul Vâlcea – 30,15%, judeţul Prahova – 30,1%, judeţul Ialomiţa – 29,9%, judeţul Braşov – 29,86%. Bucureștiul este pe ultimul loc, cu doar 18,14% din locuinţe. Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va încheia până în 31 octombrie. Primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO
Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
Top