Primaria a scos detinutii la curatat zapada / FOTO

Primăria Timișoara a fost învinsă de zăpadă. După ce a nins mai bine de 24 de ore fără întrerupere, edilii locali au apelat la deținuți, pentru curățarea străzilor. Cei care pleacă la drum sunt rugați să se intereseze de starea șoselelor la centrul Info Trafic, la dispeceratele Poliţiei Rutiere sau chiar la serviciul de urgenţe 112.

Stratul de zăpadă de la Timișoara ajunsese, sâmbătă dimineață, la o grosime de aproximativ 30 de centimetri. Ninsoarea s-a oprit pentru câteva ore, dar a pornit din nou, în jurul prânzului. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate, pentru că arterele principale ale orașului sunt acoperite cu zăpadă tasată. Pe străduțele lăturalnice, unde mașinile de deszăpezire – și așa puține nu pot intra – sunt adevărați nămeți.
În aceste condiții, în noaptea de vineri spre sâmbătă, deși traficul rutier era aproape zero, utilajele de curățat zăpada văzute pe ruta cuprinsă între aeroport și Calea Girocului puteau fi numerate pe degetele de la o mână. Sâmbătă dimineață, 200 de deţinuţi de la penitenciarul de pe Popa Şapcă, echipaţi cu lopeţi şi veste fosforescente, au fost scoşi la muncă. În sensul giratoriu de la ştrandul Termal, vreo 30 de persoane curățau de zor zăpada, sub atenta supraveghere a gardienilor. „Am făcut aproape o oră și jumătate din Calea Șagului până în Circumvalațiunii și înapoi. Nici măcar străzile principale nu sunt curățate de zăpadă. Vineri am văzut niște utilaje cu lamă care treceau pe bulevarde, dar nu cred că s-a dat și cu material antiderapant. Sub zăpada de pe stradă e gheață”, ne-a spus un timișorean care a fost nevoit să iasă din casă sâmbătă la prânz.
Primăria Timişoara a transmis comunicat în care anunță că vreo 700 de oameni lucrează la deszăpezirea oraşului. Cei care au probleme cu zăpadă pot suna la 0256 – 968, numărul dispeceratului central, asigurat non-stop de Poliţia Locală. Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto începători, în special celor care nu au mai condus în astfel de condiţii rutiere, să lase mașinile acasă în această perioadă. De asemenea, cei care pleacă la drum sunt rugați să se intereseze de starea șoselelor la centrul Info Trafic, la dispeceratele Poliţiei Rutiere sau chiar la serviciul de urgenţe 112.

[nggallery id=1048]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

stiri aiurea a spus: (februarie 4th, 2012 at 16:26 )

ce vrajeala cu ala care a facut 1 ora jumate din sagului pana in circ. cum dracu sa nu fie gheata la -10?!

mitica a spus: (februarie 4th, 2012 at 18:07 )

Primaria Timisoara si- a insusit prostia si incompetenta guvernantilor portocalii condusi de marele Basescu si au scos la curatat doar detinutii, utilaje nu exista sau utilizatorii lor sunt sambetisti sau au liber. Un oras lasat la vointa bunului Dumnezeu.

@mitica a spus: (februarie 4th, 2012 at 20:14 )

impusca-te idiotule miticist
iesi din casa si beleste ochiul. poate vezi si utilaje si oameni

isabela a spus: (februarie 5th, 2012 at 01:04 )

Doamne ce limbaj aveti…Nu cred ca foloseste cuiva..Utilajele sunt sub orice critica.Ai nevoie mai mult decat 2 utilaje vechi si de trista amintire…

@ isabela a spus: (februarie 5th, 2012 at 09:37 )

lamele si plugurile se folosesc si la paris. sau ai vrea aruncatoare de zapada in oras sa iti arunce in casa pe geam zapada de pe strada. numai tampenii vorbiti. daca s- ar pricepe romanii la munca, cum se pricep la carteala, nu mai eram coada europei

mitica a spus: (februarie 5th, 2012 at 12:11 )

Nefiind activist politic sau pupincurist de serviciu am iesit sa vad cum se face dezapezirea in orasul fanion din vestul Romaniei dupa cum isi imagineaza unii si ce sa vezi : omul cu lopata este principalulu utilaj de dezapezire, pentru care probabil primaria populata cu indivizi lipsiti de vedere au platit o gramada de bani stapanilor acestora sau contractul pentru anul 2012 n-a fost inca incheiat.Daca arterele principale arata asa cum arata , nu are sens sa mai discutam de restul. La revedere, la primavara !

mitica a spus: (februarie 5th, 2012 at 12:28 )

Daca tot mergeti la Karlsruhe pe bani publici va sugerez sa-i intrebati cum procedeaza ei in astfel de situatii si notati-va sau inregistrati ce va spun. Banuiesc ca veti fi foarte surprinsi caci nu le cunoasteti pe toate si mai aveti multe de invatat daca va duce bibilica, sau se termina cei patru ani de mandat si nu va mai intereseaza ca lasati desert in urma voastra.

mitica a spus: (februarie 5th, 2012 at 12:41 )

Locuiesc in Austria. aici este cu totul altfel organizarea dar si dotarea firmelor care dezapezesc. cea mai mare care se ocupa de autostrazi e ASFINAG. acestia au 2 175 km de autobanda, 43 de filiali, 1400 lucratori, 92 000 tone de sare, 497 de utilaje de dezapezire + 157 de silozuri cu sare puse in puncte strategice, samd. asta doar pentru auto benzi. in orase si la tara se ocupa primariile care sunt dotate cu tot felul de utilaje tractoare si minitractorase pt trotuare acestea fiind dotate fiecare cu sararitza cu sare sau un fel de pietris de circa0,2-0,5 cm (exclus nisip).daca pe un drum acoperit de un strat de circa 3 cm de zapada se arunca acest pietris poti merge linistit cu masina chiar pe o panta de 12 pana la 15 grade fara nici o problema chiar si fara lantzuri dar cu cauciucuri de iarna.parerea mea e ca noi romani ne plangem prea mult.mai sunt multe de spus dar….

pemeteanu a spus: (februarie 5th, 2012 at 13:32 )

din arhiva, am vazut pe canalele de stiri, cum ca in 1954, iarna de pomina cu nameti de 3 m-mai ales in capitala si sudul tarii- utilajele -freze, incarcau in camioane …zapada si o duceau la marginea orasului, sau ma rog undeva unde sa nu incurce circulatia.deci se putea!
in 2012 cateva utilaje abia fac fata situatiei,sa intre cu plugul pe arterele principale- pe secundare nici vb-si sa o arunce pe refugii.si cand te gandesti ca existe contracte si cele 2 societati-retim si drumuri municipale, pe milioane de lei, incasati chiar daca au chiar daca nu au zapezi de dat!
solutia?
gps pe utilaje si decont pe baza de activitate faptica:cati mc de zapada au pus in camioane.
un sfat si conducerii pmt:sa iesiti la dat zapada din fata primariei va va face numai bine!
va mai oxigeneaza creierul si va aduce sange proaspat in instalatie…prietenii stiu de ce …
cu dedicatie pt:dom primar-orza si uica jean!

timisorean a spus: (februarie 6th, 2012 at 08:29 )

imi e rusine ca v-am votat cateva mandate la rand, dom’primar!
ce se intampla in oras e scandalos. probabil in fata primariei e curat dar nu inteleg de ce eu, care locuiesc pe o straduta secundara trebuie sa platesc impozite, daca acum nu am decat sa ma descurc si sa inot prin nameti. ce fac firmele platite din banii mei si ai vecinilor mei?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.