Poli il da fotbalului romanesc pe noul Cosmin Contra: Claudiu Belu Iordache

Începutul returului a adus un alt debut la Poli Timişoara. În jocul cu FC Bihor Oradea, pe flancul drept al defensivei timişorene, a intrat pentru prima dată, într-un joc oficial, Claudiu Belu Iordache, un puşti de 18 ani, crescut la centrul de copii şi juniori al clubului.
Asemănarea cu Cosmin Contra nu este deloc întâmplătoare. Fostul internaţional debuta la Poli în anul 1994, luna februarie, ziua 26, într-un joc cu UTA Arad, câştigat de timişoreni cu 1-0. Avea 18 ani şi trei luni. Claudiu Belu Iordache a debutat la Poli într-o zi de 17 martie, la vârsta de 18 ani şi patru luni, în faţa altei echipe de tradiţie din zonă, FC Bihor Oradea, tot cu o victorie. Actualul fundaş dreapta de la Poli este un obişnuit al selecţionatelor de juniori, cum a fost şi cazul lui Cosmin Contra. Niciunul dintre cei doi nu a început fotbalul la Poli Timişoara. Cosmin Contra s-a evidenţiat prima dată la LPS Banatul, de unde a fost adus în 2003 la Poli, în timp ce Belu Iordache a evoluat până la 13 ani pentru defuncta UMT Timişoara. De atunci evoluează pentru Poli. Cei doi sunt aproape identici şi la statură. La debut, dar şi pe parcursul carierei, Contra a cântărit 74 de kilograme la cei 180 de centimetri. Belu Iordache este mai înalt doar cu trei centimetri şi cântăreşte tot 74 de kilograme.
Contra şi Belu Iordache au în comun și o altă calitate, poate cea mai importantă, ambiţia. După cum se ştie, Cosmin Contra a fost mânat mereu de o ambiţie oarbă ori de câte ori intra pe terenul de joc, calitate regăsită şi la Belu Iordache, care este genul de fotbalist gata să moară pe teren pentru ca echipa lui să părăsească terenul cu capul sus. Belu Iordache că este obişnuit cu competiţia şi jocurile decisive. În urmă cu un an, echipa de juiniori născuţi în 1993 s-a clasat pe locul al treilea la turneul final dedicat juniorilor născuţi cu un an înainte, primul loc fiind obţinut de o altă grupă de juniori din cadrul clubului timişorean, cu un an mai mari însă. Cristi Contescu este antrenorul care a pariat de la bun început pe Belu Iordache. Antrenorul de la juniorii Politehnicii nu avea cum să nu sesizeze că are în mâini un real talent, aşa că s-a ocupat în mod special de Belu Iordache.
Sunt premisele care ne dau dreptul să afirmăm că, în viitorul apropiat, Poli va da un nou fotbalist important fotbalului românesc, aşa cum a fost şi în cazul lui Cosmin Contra acum 18 ani.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Aqwilla-Violla a spus: (martie 18th, 2012 at 17:45 )

Cei care si merg pe la meciuri: Poli2,juniori PoliA,PoliB, au observat ca mai sunt si altii! Cei care nu prea mergeti nici pe la POLI 1, o sa mai aveti surprize MARI !

Pantera MOV a spus: (martie 18th, 2012 at 18:07 )

A mai debutat unul si anul trecut! UN STPOPER, de 19 ani Fl.ILIE!

Pasarea PHOENIX a spus: (martie 18th, 2012 at 18:54 )

Cu riscul de a va tranti pe spate, de-a dreptul, va spun si eu ca a mai debutat un tanar, la POLI, il cheama Fuchs!!!

ANUNT B O M B A!!! B O M B A!!! B O M B A!!! a spus: (martie 18th, 2012 at 18:59 )

IN EXCLUSIVITATE !!! S O C!!! S O C!!! SENZATIONAL !!! INCREDIBIL !!! ULUITOR !!! S U R P R I Z A !!! ……………………………………………………….Pe toti TREI ii puteti vedea „LA LUCRU”, vineri de la ora 18,00 pe Stadionul „DAN PALTINISANU”!

cristian a spus: (martie 19th, 2012 at 06:46 )

fuchs a debutat la poli la 18 ani, dar inca nu a ajuns o certitudine. singura certitudine este florin ilie. in rest… hai sa o lasam mai moale cuy surprizele astea. baloane de sapun, nimic mai mult.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

primaria timisoara

Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.