Ciuhandu s-ar vrea primar ca pe vremea lui Ceausescu

Nu pare să-l mai intereseze o viitoare susţinere a USL pentru Primăria Timişoarei, după ce a văzut că mulţi dintre liberalii de frunte îl contestă. S-a gândit însă la altceva: să candideze pentru al cincilea mandat în stil de mare comunist.

Întrebat despre negocierile cu USL, Gheorghe Ciuhandu a dat un răspuns în stil propriu. „Am avut discuţii şi cu UNPR, cu PDL şi USL. Domnul Ciorbea are nişte negocieri acolo. Problema asta se discută de mai multă vreme. M-a contactat UNPR, am avut discuţii cu PDL. Ce negociază domnul Ciorbea acolo este un protocol de afiliere printr-o fundaţie creştin-democrată la USL. Am cerut ca în cazul Timişoarei să se discute pe altă bază. Nu eu am solicitat disucţiile. Am fost apelat de alţii. Deocamdată nu am obligaţie faţă de nimeni. O să mă gândesc ce o să fac”, a spus Ciuhandu. La 65 de ani, actualul edil mai vrea clar încă un mandat. Ar intra în cursă şi ca independent. Probabil nu o va face, pentru că, așa cum susţine, are foarte mulţi „curtezani”. „Mă pot susţine USL, PDL, UNPR, se pare că sunt foarte valoros. Aş putea fi un mic primar, cu proiecte mici-mici, susţinut de toate partidele. Am ajuns ca pe vremea lui Ceauşescu, sper să nu fie aşa”, spune Ciuhandu. Acesta a promis că, în doi sau trei ani, îşi va scrie memoriile. „Am 65 de ani şi am crezut că ştiu aproape torul. Am câștigat însă, în ultima perioadă, o experienţă politică deosebită, după toate discuţiile cu cei ce m-au curtat. În memoriile mele voi spune exact ce poveşti relata presa despre mine şi care era adevărul. Este o diferenţă enormă. Am recomandat familiei să nu mai citească presa, în caz contrar s-ar putea să nu mă recunoască când ajung acasă”, a mai spus Ciuhandu. (sursa foto: agenda.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

paraschiva a spus: (martie 21st, 2012 at 16:31 )

asta e un misto la adresa unui politician care a dovedit ca este mic mic mic mic. un fel de mic.ro al lui patriciu.

adam a spus: (martie 21st, 2012 at 16:38 )

Domnu Ciuhandu nu mai stie ce sa faca. Acuma a luat pozitia de victima. Ne dau lacrimile domn primar. Serios. Pai sa nu mai citeasca familia presa, ca presa oricum nu stie cate cacaturi si magarii ati facut. Familia oricum o sa va ridice statuie (nu va asteptati si de la altii) pentru ca multe generatii din familia dumneavoastra vor trai bine din ceea ce ati furat din banul public.
Nu va faceti griji. Veti intra in istorie, ca cel mai longeviv escroc pe care l-a avut orasul asta. Ups!!! S-ar putea sa va intreaca prietenul dumneavoastra, Cojo.

rusine a spus: (martie 21st, 2012 at 16:50 )

cum poti sa fii atat de ticalos sa pui un titlu care nu are legatura cu declaratia lui ciuhandu? tot tu spui in text ca a zis ” doamne fereste”.

un timisorean a spus: (martie 21st, 2012 at 19:08 )

in westul salbatic era o vorba : un indian bun , e un indian mort”. zau ciuhandule ca ar merge a dracului de bine zicala asta si in cazul tau. iar in cea ce priveste memoriile fi , far de grija ca o sa-ti se asigure un cadru atat de intim , incat nu vei fi deranjat multi ani inainte si in mod gratuit.

Adriana a spus: (martie 21st, 2012 at 22:36 )

Sa ai pensie linistita Nea Barba!

Pensi! a spus: (martie 21st, 2012 at 22:44 )

Pensia! Pensia! Pensia!

lica a spus: (martie 22nd, 2012 at 00:42 )

ciuhandu lasa-ne lasa-ne… ciuhandu lasa-ne

ludwing a spus: (martie 22nd, 2012 at 00:48 )

la cate proprietati aveti in viena si berlin ce mai conteaza o ciordeala de 100 mii(vezi cazul asigurarea)

ciucurel a spus: (martie 22nd, 2012 at 07:45 )

hai ca e vechea faza cu proprietatile din germania si austria. mai schimbati placa, fiti mai inspirati. nu spune nimeni ca ciuhandu e vreun sfant, dar chestia cu proprietatile din germania si austria daca era adevarata de mult era tras la raspundere.

Ciuhandu primar la Mosnita Noua a spus: (martie 22nd, 2012 at 12:31 )

La primaria din Mosnitra Noua are mult mai multe sanse decat la cea din timisoara!

pntcd aripa 1, 2, 3 ... a spus: (martie 23rd, 2012 at 00:05 )

ROBU PRIMAR
ROBU PRIMAR
ROBU PRIMAR

Ion a spus: (martie 23rd, 2012 at 15:28 )

Ciuhandu o sa se retraga la una din vilele lui din strainatate,achizitionate din „salariul” de primar al TM de-a lungul anilor si o sa isi scrie linistit memoriile(legale),ca atunci cand te vor prinde cu toate hotiile tale,o sa stai la „racoare”la Popa Sapca si o sa ai timp sa faci un remake la toate memoriile,asa cum trebe

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.